Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a anunțat că se va întâlni, marți, cu sindicatele din domeniu pentru a vedea care sunt problemele pe care reprezentanții acestora le identifică, dar a adăugat că, cel puțin din punctul său de vedere, nu există motive de nemulțumire, relatează Agerpres.
„Am vorbit (…) cu sindicatele pentru ziua de mâine, pentru a vedea exact care sunt doleanţele şi care sunt problemele pe care ei le identifică referitor la ceea ce doresc să facă în viitor. Eu cred că nu sunt motive de nemulţumire, pentru că salariul creşte conform legii, în graficul stabilit, pentru că există nişte avantaje salariale pe care salariaţii din sănătate le au în acest moment. Dar vom avea o discuţie şi vom vedea exact care sunt intenţiile lor. De altfel, suntem în plin proces de negociere a contractului colectiv de muncă, proces care a început anul trecut şi pe care noi dorim să-l continuăm”, a spus ministrul într-o intervenție la Digi 24, potrivit sursei citate.
Sorina Pintea a vorbit și despre situația medicilor care au plecat din țară, explicând că are încredere că „lucrurile vor intra în normal”. În plus, demnitarul a precizat că programul de dotare a spitalelor va continua.
„Noi am făcut nişte evaluări, dar anul trecut, de la 1 martie, s-au majorat salariile. (…) Concomitent, am început dotarea spitalelor, pentru că, este adevărat, medicul nu este stimulat doar de salariul mare pe care îl primeşte, are nevoie şi de aparatură pentru a putea munci. (…) Eu cred că roadele vor începe să se arate. De altfel, aşa cum declaram anul trecut, am primit inclusiv pe mailul personal nenumărate solicitări de informaţii referitoare la modul în care s-ar putea ca unii să revină în ţară. Totodată, am mai spus că foarte mulţi şi-ar dori să revină în centrele universitare, în spitalele mari, dar nouă ne lipsesc medicii preponderent în zonele urbane, oraşe mici şi zona rurală. (…) Am încredere că lucrurile vor intra în normal. (…) Lucrurile mari se fac pas cu pas. Din păcate, paşii cu început destul de târziu să se facă, dar fiecare pas mărunt este un pas înainte”, a mai spus Sorina Pintea, potrivit aceleiași surse.