Descrisă în Noul Testament din Biblie, în Evangheliile după Matei, Marcu și Luca, Cina cea de taină este ultima masă a lui Isus și a celor 12 Apostoli înainte ca Mântuitorul să fie trădat, capturat de romani și răstignit.
La această masă, Iisus a transformat pâinea și vinul în simboluri ale trupului și sângelui său și ale jertfei pe care avea s-o facă pentru omenire. De asemenea, Iisus a făcut referire la faptul că unul dintre Apostoli îl va trăda. O mare parte din interesul recent pentru pictură s-a concentrat pe detaliile ascunse de Leonardo da Vinci în opera sa.
Observațiile făcute de cei care au studiat lucrarea vizează și alegerea mâncărurilor din această pictură. Se crede că un mesaj ar fi ascuns chiar în alimentele de pe masă, unde se află pește, despre care s-a spus că e hering sau anghilă. În limba italiană, cuvântul pentru anghilă este „aringa“, iar un alt cuvânt care sună exact la fel, „arringa“, înseamnă „îndoctrinare“.
În dialectul din nord, heringul este „renga“, adică „necredincios“. Acest aspect putea fi legat de profeția lui Iisus, conform căreia apostolul Petru (care a fost pescar) se va lepăda de el de trei ori până în zori. De asemenea, se crede că Leonardo a inclus un mesaj numerologic prin așezarea invitaților la masă într-un model 3-3-1-3-3, scrie adevarul.ro.
Muulți savanți au discutat despre semnificația recipientului de sare vărsat lângă cotul lui Iuda. Sarea vărsată ar putea simboliza ghinionul, pierderea, religia sau Iisus ca sare a pământului, potrivit playtech.ro.
Înainte, numai Iuda, Petru, Ioan și Iisus fuseseră identificați. De la stânga la dreapta, după capetele apostolilor: Bartolomeu, Iacov, fiul lui Alfeu, și Andrei formează un grup de trei. Iuda Iscarioteanul, Petru și Ioan formează un alt grup de trei.
Ceea ce face capodopera atât de izbitoare este perspectiva din care este pictată, care pare să invite privitorul să pășească direct în scena dramatică. Pentru a realiza această iluzie, da Vinci a bătut un cui în perete, apoi a legat sfoară de el, pentru a face semne care l-au ajutat să-și ghideze mâna în crearea unghiurilor picturii, relatează playech.ro.