NATO și-a intensificat activitatea aeriană în România. Ce avioane patrulează desupra țării

NATO și-a intensificat activitatea aeriană în România. Ce avioane patrulează desupra țării
Foto: Pixabay

NATO și-a intensificat prezența pe teritoriul României în ultimele săptămâni, în special de la declanșarea conflictului militar din Ucraina. Implicit, activitatea avioanelor militare a fost amplificată.

Forțele Aeriene Române și NATO se află în stare de alertă și astfel, au intensificat misiunile de patrulare și supraveghere, în special în zonele din apropierea granițelor țării. Mai mult, în România au fost trimise mai multe avioane de vânătoare care să asiste la serviciul de poliție aeriană.

Astfel, zeci de avioane de vânătoare execută misiuni de patrulare, în contextul în care România a închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești.

Ce avioane patrulează deasupra României

În prezent, în România sunt dislocate două avioane F-35 trimise de SUA la baza aeriană Borcea/Fetești, patru avioane Eurofighter Typhoon italiene, șase avioane Eurofighter Typhoon germane, opt avioane F-16 americane, 17 avioane F-16 ale României.

De asemenea, se mai adaugă aproximativ 20 de avioane MiG-21 LanceR pe care încă le mai operează România.

Toate aeronavele menționate nu vor fi vizibile pe servicii precum FlightRadar24, când nu vor avea aparatele transporder pornite.