Nelu Tătaru susține că va cere demiterea lui Adrian Ionel de la conducerea Unifarm dacă decizia nu va fi luată de Consiliul de Administrație al companiei

Nelu Tătaru susține că va cere demiterea lui Adrian Ionel de la conducerea Unifarm dacă decizia nu va fi luată de Consiliul de Administrație al companiei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE, 23 iunie, ora 21.00: Ministrul Sănătăţii a declarat că dacă nu se va lua nicio decizie la întrunirea Consiliului de Administrație al Unifarm, atunci el va solicita demiterea lui Adrian Ionel atât din funcţie de director general al companiei, cât și din calitatea de membru al CA.

„Noi am avut în ultima lună Corp de control la Unifarm, la fel cum a fost şi de la Ministerul de Finanţe în urma unor sesizări, dar organul care conduce este Consiliul de Administraţie. Dacă nu se ia o decizie, voi solicita demiterea lui Adrian Ionel atât din funcţia de director general, cât şi din Consiliul de Administraţie”, a explicat Nelu Tătaru.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Nelu Tătaru a cerut întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație al Unifarm, după ce directorul general al companiei, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar de DNA pentru că ar fi cerut mită 760.000 de euro. Ministrul Sănătății a solicitat organizarea ședinței cât mai rapid „în vederea luării deciziilor care se impun”. Adrian Ionel este urmărit penal pentru cinci infracțiuni de corupție. Acesta este acuzat că a cerut bani pentru atribuirea unui contract de achiziție a unor echipamente de protecție necesare în lupta cu epidemia de coronavirus.

Nelu Tătaru a cerut întrunirea de urgență a CA al Unifarm, după anunțul DNA privind directorul companiei, Adrian Ionel

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat, marți, întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație al Unifarm „în vederea luării deciziilor care se impun în cazul directorului general al SC Unifarm SA, Adrian Ionel, în urma comunicatului Direcției Naționale Anticorupție”.

Tătaru a luat decizia dat fiind că Unifarm este companie națională aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Adrian Ionel este urmărit penal pentru cinci infracțiuni de corupție.

Directorul Unifarm, Adrian Ionel, este acuzat de DNA că ar fi cerut 760.000 de euro mită

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat, marți, că directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA, Adrian Ionel, este urmărit penal sub control judiciar pentru fapte de corupție în legătură cu un contract de achiziție a echipamentelor de protecție necesare în lupta cu epidemia de coronavirus.

Adrian Ionel este acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea contractului privind achiziția a 250.000 de combinezoane și trei milioane de măști chirurgicale.

Potrivit anchetatorilor, contractul a fost încheiat cu o firmă privată, fără a fi respectate prevederile legale, iar un milion de măști livrate în prima tranșă erau neconforme. Până la urmă, a fost plătită și livrată doar o parte din echipamente: măștile neconforme și 26.000 de combinezoane.

„Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul”, explică DNA, într-un comunicat.

Procurorii mai susțin că, astfel, s-a produs un prejudiciu de 2.380.000 lei companiei Unifarm SA.

Mai mult, aceștia afirmă că Ionel ar fi ajuns să ocupe funcția de director Unifarm cu încălcarea prevederilor legale.

Adrian Ionel este urmărit penal acum pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. În cele 60 de zile în care se află sub control judiciar, el nu își poate exercita funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al Unifarm.

Unifarm este compania națională care se ocupă încă de la izbucnirea crizei de achiziția de materiale, măști de protecție și combinezoane.

Ultima oră
22:12 - Raluca Turcan: Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt recunoscute și respectate
22:10 - Intelectualii liberali îl susțin pe Ludovic Orban: „Alternativa este un PNL care ar rămâne liberal doar cu numele, devenind în fapt un partid cu tendințe dictatoriale și clientelare”
21:53 - Noi măsuri, aplicate în 12 localități din Ilfov, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori
21:43 - Șefa Comisiei Europene, reacție fermă la pactul pe apărare dintre SUA, Marea Britanie și Australia. Ursula von der Leyen: Franța, tratată inacceptabil. UE așteaptă clarificări
21:28 - Șerban Bubenek, despre soluții privind paturile ATI pentru COVID-19 la București: Vor fi operaționalizate unitățile mobile (VIDEO)
21:13 - Sorin Cîmpeanu: Vom debloca în scurt timp formularele prin care părinții își pot exprima intenția de vaccinare a elevilor. Nu îi vom dezavantaja în niciun fel pe cei care nu doresc sau pe indeciși (VIDEO)
20:51 - Ciprian Pandea (PNL Călărași), despre șeful interimar al Gărzii de Mediu: Alexandru Lucian Vasile era adjunctul lui Octavian Berceanu, cu care a colaborat foarte bine, și este un om cu studii în domeniu
20:50 - Cine e noul șef al Gărzii de Mediu: Fiul primarului PNL din Jegălia a fost numit interimar în locul lui Octavian Berceanu, demis de Florin Cîțu în ciuda rezultatelor semnificative
20:39 - Octavian Berceanu: Demiterea mea se reflectă direct asupra calității aerului pe care îl respirăm, a vieții pe care o ducem și a modului în care gestionăm mediul și sănătatea noastră (VIDEO)
20:39 - Radu Oprea, despre partidul lui Liviu Dragnea: Au mai fost încercări ale foștilor lideri PSD, dar astăzi niciunul nu este un partid parlamentar (VIDEO)