După încheierea perioadei contractuale inițiale, furnizorii de servicii de telecomunicații sunt obligați să furnizeze consumatorilor informații cu privire la cele mai atractive oferte disponibile la tarifele cele mai avantajoase.
Utilizatorii pot renunța sau opta pentru o nouă ofertă în orice moment. Dacă nu întreprind nicio acțiune pentru a încheia un contract expirat, serviciul va continua să le fie furnizat. Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația să trimită cel puțin o dată pe an informații despre cele mai bune tarife pentru serviciul contractat în perioada de prelungire automată, conform ANCOM și Agerpres, citat de Stirileprotv.ro.
„Astfel, utilizatorii pot verifica dacă au apărut oferte mai bune pentru serviciile deţinute şi pot solicita renegocierea contractului. Utilizatorii care aleg o altă ofertă şi încheie un nou contract sau un act adiţional la cel existent trebuie să ştie că aceasta presupune, de cele mai multe ori, începerea unei noi durate contractuale minime. Dacă la un contract de servicii de comunicaţii electronice aflat în derulare se adaugă servicii sau echipamente suplimentare, perioada iniţială a contractului poate fi prelungită doar cu acordul utilizatorului. În acest caz, furnizorul trebuie să îl informeze pe utilizator despre serviciile contractate, tarife, durata contractului, perioada contractuală iniţială, condiţiile privind suspendarea şi reconectarea serviciilor şi condiţiile de încetare a contractului”, menţionează ANCOM.
Reprezentanții pieței de telecomunicații afirmă că durata noului contract nu poate depăși diferența dintre perioada contractuală a noului serviciu/echipament terminal și timpul rămas din primul contract în vigoare.