Noua etapă de relaxare a restricțiilor. Măsurile care intră în vigoare astăzi

Noua etapă de relaxare a restricțiilor. Măsurile care intră în vigoare astăzi
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

A treia etapă de relaxare  a măsurilor anti-COVID intră în vigoare la 1 iulie. De astăzi, crește și numărul persoanelor care pot lua parte la nunți și botezuri, concerte și festivaluri.

Nouă etapă de relaxare a restricţiilor

Cum se organizează concertele, festivalurile şi alte evenimente:

– cu maximum 100 de persoane la interior și 150 de persoane la exterior, dacă în localitate sau județ incidența este mai mică de 3 la mia de locuitori.

– cu maximum 300 de persoane, dacă e asigurată o suprafață de minimum 2 metri pătrați de persoană. În acest caz, participarea este posibilă doar pentru cei vaccinați, cei cu test negativ sau care au avut anterior boala. Se menține prevederea privind incidența de 3 la mie în județ/localitate.

Evenimente private pot fi organizate în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, în localităţile cu incidenţă mică şi doar dacă sunt vaccinate, prezintă test negativ de coronavrus sau au trecut prin boală.

Organizarea de competiții sportive se va face cu participarea spectatorilor până la 50% din spațiul stadioanelor și sălilor de concurs.

La concerte și festivaluri pot participa până la 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii și o suprafață minimă de 2 metri pătrați pentru fiecare persoană. Pot participa cei vaccinați, cei care au test negativ sau au trecut prin boala.

Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea activităţii cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar spaţiul alocat fiecărui invitat să fie de cel puţin un metru pătrat.

Barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri vor putea funcționa la 70% din capacitate, iar programul este între 5 și 2 dimineața.

De asemenea, Guvernul a eliminat restricțiile privind hotelierii, astfel că aceștia vor putea caza turiști la capacitatea maximă.

Condiţiile impuse de autorităţi  în sălile de fitness

Activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, va fi permisă începând cu data de 01.07.2021 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.

Fără mască de protecţie în birourile unde angajaţii sunt vaccinaţi şi nu există interacţiune cu publicul

Purtarea măştii de protecţie nu mai este obligatorie la locurile de muncă în spaţii închise unde îşi desfăşoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cu asigurarea unei distanţe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spaţiile închise comune.

Tot de la 1 iulie de reia eluarea activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor.

De asemenea, activităţile recreative şi sportive în aer liber vor putea fi desfăşurate cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.

Guvernul a aprobat în ședința de joia trecută noile măsuri de relaxare, valabile de astăzi, 1 iulie.