UPDATE, 3 ianuarie, ora 16.15: Autoritățile transmit, duminică, printr-un omunicat de presă, că în prezent, pe teritoriul României nu a fost confirmat niciun caz al unei persoane infectate cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie.
”În urma unei monitorizări atente a situației epidemiologice din România și în contextul apariției unei noi tulpini a Coronavirusului SARS-CoV-2 confirmat de specialiști ca având o rată de contagiozitate mai mare în rândul populației, precizăm faptul că până în acest moment, pe teritoriul României nu a fost confirmat niciun caz al unei persoane care ar fi infectată cu această nouă tulpină.
Date fiind informațiile conform cărora la Institutul Matei Balș din București, un pacient întors recent în țară ar fi infectat cu această nouă tulpină, ca o infirmare a celor vehiculate în presa scrisă, reprezentații Institutului au avut un drept la replică, precizând faptul că în acest moment nu există date concludente care să certifice prezenta noii tulpini la un pacient internat.
Totodată, a fost specificat faptul că în laboratorul de genetică din cadrul Institutului sunt analizate două probe recoltate de la un pacient, care urmează, în câteva zile să confirme sau să infirme prezența acestei noi tulpini.
Având în vedere menținerea contextului epidemiologic și necesitatea limitării răspândirii noului Coronavirus, facem în continuare apel la respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară în vederea protejării sănătății comunităților”, se arată în comunicatul citat.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Noua tulpină de COVID-19, descoperită recent în Marea Britanie a ajuns și în România. Potrivit România TV, medicii de la Institul MAtei Balș au descoperit noua tulpină la un bărbat recent întors din Regatul Unit.
Bărbatul prezenta simptome specifice infecției cu noul coronavirus, iar în urma analizelor s-a stabilit că el este infectat cu noua tulpină a COVID-19.
Purtătorul de cuvânt al Institului Matei Balș din Capitală a explicat situația, în direct pe B1 TV. Cătălin Apostolescu a confirmat faptul că două dintre testele realizate la Balș au prezentat anumite modificări, ridicând suspiciuni cu privire la noua tulpină de COVID-19, descoperită în Marea Britanie. Totodată, el a ținut să precizeze să sunt necesare analize suplimentare, pentru a determina cu exactitate dacă pacientul internat la Matei Balș este infectat sau nu cu nou tuplină:
„În momentul de față două probe de amplificare care s-au lucrat în laboratorul Institutului au apărut niște rezultate dubioase, ceea ce ne face să ne gândim că s-ar putea să fie vorba de noua tulpină. Este nevoie de efectuarea unor analize mai complexe, respectiv de segvențierea virală, pentru a putea confirma acest lucru (…) Este posibilă să apară un număr crescut de cazuri (…) Nu avem nimci de făcut în plus, față de ceea ce știm deja că avem de făcut, respectarea măsurilor sanitare, de izolare și să purtăm mască (…) O perioadă de acum înainte va trebui introdusă și întrebarea dacă vin sau nu din Marea Britanie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș, Cătălin Apostolescu, pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Începând de vineri, lista țărilor în care a fost identificată infecția cu noua tuplină a COVID-19, a crescut la 33, iar pe lângă Marea Britanie, SUA și Turcia, ea include:
Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania , Islanda, India, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Iordania, Liban, Malta, Olanda, Norvegia, Pakistan, Portugalia, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Emiratele Arabe Unite și Taiwan.
Virusul B.1.1.7, noua tuplină a COVID-19 descoprită în Regatul Unit nu este periculoasă pentru că ar determina o formă mai gravă a bolii, ci pentru rapiditatea cu care se răspândește în rândul populației.
Astfel, una dintre cele mai importante consecințe ale noii tuplini este numărul mare de îmbolnăviri și spitalizări, înd condițiile în care tot mai multe țări se confruntă deja cu un număr ridicat de cazuri zilnice de COVID-19.