O femeie de 87 de ani din Baia Mare a fost păcălită prin metoda „accidentul”, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Persoane necunoscute au contactat-o pe femeie pe telefonul fix și i-au spus că nepotul ei este internat la un spital din altă țară și este necesară o sumă mare de bani, 100.000 de lei, pentru a i se face o intervenție chirurgicală, conform G4media.
„Imediat după sesizare, au fost demarate activităţi specifice în cadrul dosarului penal, stabilindu-se faptul că persoane privative de libertate, care ar fi încarcerate în penitenciarele Gherla şi Târgu Mureş, ar fi implicate în comiterea unor astfel de fapte de înşelăciune prin metoda ‘Accidentul’, atât în judeţul Maramureş, cât şi în alte judeţe (Bistriţa Năsăud, Sălaj şi municipiul Bucureşti).
Astfel, în baza probelor administrate, sâmbătă, 9 decembrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Baia Mare l-au prins în flagrant delict pe un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Constanţa, la scurt timp după ce ar fi primit de la o altă persoană vătămată 10.000 de lei. Şi aceasta fusese indusă în eroare cu privire la faptul că nepotul ei ar fi suferit un accident, iar banii sunt necesari pentru plata serviciilor medicale”, a precizat reprezentantul IPJ Maramureş.
Procurorii au găsit bani și două telefoane de pe care este posibil să se fi comis infracțiunile.
Tânărul de 22 de ani a fost reținut timp de 24 de ore și a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
După acest eveniment, au avut loc controale la penitenciarelor Gherla și Târgu Mureș în camerele deținuților. Patru prizonieri au avut în camera telefoane mobile și cartele de pe care este posibil să fi contactat persoanele care păcăleau oamenii prin metoda „accidentul”.
Cercetările vor continua pentru a identificate toate persoanele implicate în infracțiune și pentru ca acestea să răspundă penal, iar prejudiciile să poată fi recuperate.