Într-o comună din Satu Mare, autoritățile investesc aproape jumătate de milion de euro într-o pistă de biciclete. Proiectul pare ambițios, dar și inutil pentru cei câțiva bătrâni care mai locuiesc acolo. Pista are mai puțin de șapte kilometri, nu există o delimitare clară față de șosea, iar marginile se pierd în iarbă.
Oamenii privesc mirați lucrarea și se întreabă cui ar putea folosi. Unii spun că e o risipă de bani într-un sat fără tineri și fără biciclete.
În comuna Viile-Satu Mare s-a construit o pistă de biciclete de aproape șapte kilometri. Puțini localnici înțeleg rostul acestei investiții de aproape jumătate de milion de euro. Drumul pentru bicicliști are doar 90 de centimetri lățime și mult pietriș. Mai mult, nu există delimitare față de șosea, iar marginile se pierd în iarbă.
Oamenii din sat, majoritatea în vârstă, spun că nu au văzut niciun biciclist. Unii râd și spun că pista e mai degrabă o glumă proastă decât o investiție utilă. „Eu am văzut piste de biciclete, dar nu aşa. Aşa nu. E prost făcută”, a declarat o localnică, potrivit observatornews.ro.
Imaginile au devenit virale, iar proiectul e acum ținta ironiilor pe internet. Constructorul afirmă însă că lucrarea e aproape gata și urmează doar finisajele.
Lucrarea din Viile-Satu Mare este aproape gata, dar cu o întârziere considerabilă. Primarul recunoaște că nu este deloc mulțumit de modul în care s-a lucrat. „Trebuiau să termine anul trecut în decembrie. Din asfaltul pus au fost denivelări, au scoas-o afară, au returnat-o. Muncesc, cu încetinitorul, dar muncesc”, a transmis Szucs Szabolcs, pentru sursa menționtă.
Pista are doar un sens, fiind prea îngustă pentru două biciclete simultan. Localnicii glumesc că unul trebuie să se dea jos ca să treacă celălalt. S-au cheltuit 440 de mii de euro pentru doar șase kilometri și jumătate. Oamenii cred că banii puteau fi folosiți pentru ceva cu adevărat necesar comunității.