Octavian Jurma, îngrijorări cu privire la valul patru: Nu este despre câte infectări vor fi, ci despre câți oameni vor ajunge în ATI (VIDEO)

Octavian Jurma, îngrijorări cu privire la valul patru: Nu este despre câte infectări vor fi, ci despre câți oameni vor ajunge în ATI (VIDEO)
Foto: Hepta.ro

Cercetătorul Octavian Jurma spune că este îngrijorat cu privire la valul patru al pandemiei, iar unul dintre cele mai importante aspecte este reprezentat de faptul că în România testele se efectuează târziu, iar astfel nu se cunoaște numărul real al cazurilor de COVID-19, în special al infectărilor cu varianta Delta.

„Mi se pare foarte îngrijorător, suntem în a doua săptămână de creștere accelerată, acum vedem creșterile în spitale și în ATI, care urmează puțin după. Noi nu testăm anticipativ și nu putem depista înainte valul, decât în momentul în care începe să lovească spitalele.

Valul 4 nu este despre numărul mare sau mai mic de cazuri, ci dacă acest număr de cazuri va fi însoțit și de un număr mare de spitalizări și internări la ATI”, a explicat el, pentru B1 TV.

Valul patru nu va mai aduce un lockdown

Cercetătorul Octavian Jurma este de părere că valul patru nu va aduce un nou lockdown, însă este important ca oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19.

Indiferent de cât de gravă va fi situația, nu vom mai avea un lockdown”, a explicat cercetătorul Octavian Jurma.

Cercetătorul Octavian Jurmal a precizat, pe B1 TV, că vaccinarea este în continuare una dintre cele mai bune soluții pentru diminuarea impactului valului patru.

Vaccinarea este foarte scăzută și este scăzută în rândul persoanelor vulnerabile (…) Vaccinarea este recomandă în această perioadă, pentru că durează 30 de zile până se instalează o imunitate optimă după vaccinare. Cea mai mare îngrijorare este în rândul elevilor, unde rata nu doar că este mică, dar vedem că mai există și medici care recomandă părinților să nu își vaccineze copii (…) Încă se poate face ceva în privința asta”, a mai adăugat medicul Octavian Jurma.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.