ONU a confirmat, în ultimii opt ani s-au înregistrat cele mai mari temperaturi

ONU a confirmat, în ultimii opt ani s-au înregistrat cele mai mari temperaturi
Sursa foto: Pixabay

În pofida persistenței fenomenului climatic La Nina care are ca scop atenuarea efectelor încălzirii globale, ultimii opt ani au fost cei mai călduroși înregistrați vreodată la nivel global, conform Organizației Meteorologice Mondiale (OMM).

ONU: Ultimii opt ani au fost cei mai călduroși

Seturile de date internaționale compilate de OMM au indicat aceiași vinovați: „concentrații tot mai mari de gaze cu efect de seră și căldura acumulată”, a subliniat ONU. Organizația coroborează concluziile programului european asupra schimbărilor climatice Copernicus (C3S), apărute marți, publicate joi de Administrația Națională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA) şi NASA.

Potrivit OMM, în 2022, temperatura medie globală a fost cu 1,15 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, potrivit g4media.ro.

2022 a fost cel de-al optulea an consecutiv în care temperaturile globale au înregistrat peste un grad Celsius peste nivelurile din 1850 și 1900.

OMM avertizează că: „probabilitatea de a depăşi – temporar – limita de 1,5 grade Celsius creşte odată cu trecerea timpului”.

Impactul La Nina nu va fi pentru o perioadă îndelungată, aceasta „nu va inversa tendinţa de încălzire pe termen lung cauzată de nivelurile record de gaze cu efect de seră care captează căldura în atmosfera noastră”, a precizat OMM.

În 2022, în Europa, a fost înregistrat cel mai cald an. Franța, Marea Britanie, Spania și Italia au avut temperaturi record.

Urmăriți B1TV.ro și pe