Eveniment
Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un lift de la Spitalul Municipal Orșova s-a prăbușit de la etajul al doilea, răniții fiind transportați la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, informează Mediafax.
Ascensorul, în care se aflau doi muncitori care executau lucrări, s-a prăbuțit de la etajul al doilea al unității medicale.
La fața locului au ajuns pompieri și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Orșova.
Cei doi bărbați sunt angajați ai unei firme din Ploiești, care se ocupă cu întreținerea lifturilor.