Palatul Stirbey, aflat la 15 kilometri de Bucureşti, pe malul lacului Buftea, a fost scos la vânzare.
Statul are drept de preemțiune asupra proprietății de 24 de hectare, doar că nu prea are bani. Surse din piaţa imobiliară au evaluat Palatul Stirbey la circa 20 de milioane de euro.
”Domeniul este de vânzare în portofoliul nostru. Din câte ştiu, cei trei proprietari, persoane fizice, au dorit să vândă încă de la început acest domeniu. Vorbim despre o proprietate situată pe malul lacului Buftea, care are în interior un lac pe 1,4 ha şi o deschidere de 300 metri spre lacul Buftea, precum şi parcul de 20 de hectare care are arbori seculari. În domeniu sunt obiective din patrimoniul cultural naţional, Palatul Ştirbey, Palatul Mic şi Biserica, Poarta şi Turnul de Apă”, a declarat pentru MEDIAFAX Eduard Mircea Uzunov, preşedintele Regatta Estate.
Statul român nu şi-a exercitat încă dreptul de preemţiune.