PANICĂ pe AEROPORTUL din SIBIU: Un călător a anunțat la 112 că a găsit un BAGAJ SUSPECT (VIDEO)

PANICĂ pe AEROPORTUL din SIBIU: Un călător a anunțat la 112 că a găsit un BAGAJ SUSPECT (VIDEO)
Foto: novatv.ro

Panică pe aeroportul din Sibiu. Zeci de pasageri au fost blocaţi în aerogară, iar parcarea aeroportului a fost închisă după ce un călător a anunţat la 112 că a descoperit un bagaj suspect. Din fericire, a fost doar o alarmă falsă, iar în câteva zeci de minute totul a revenit la normal, informează B1 TV.

Seară de duminică agitată pentru cei care au tranzitat Aeroportul Internațional Sibiu. Călătorii că au asistat la o adevărată desfășurare de forțe din cauza unei valize abandonate.

PANICĂ pe AEROPORTUL din SIBIU: Un călător a anunțat la 112 că a găsit un BAGAJ SUSPECT

#DIRECT_ONE_9hvoh2#

Brigada antitero a SRI a intervenit, parcarea aeroportului a fost închisă, iar traficul a fost restricţionat pe Șoseaua Alba Iulia, arteră care asigură accesul în aerogară.

După mai mult de două ore şi jumătate, pirotehniştii au ajuns la concluzia că bagajul este inofensiv, fiind doar un geamantan uitat în parcarea aeroportului.

„Accesul în parcare a fost restricţionat şi a intervenit echipajul din cadrul SRI, pentru a scana, cu ajutorul echipamentelor speciale, conținutul bagajului. În urma examinării a reieşit că acesta nu prezintă niciun pericol. Bagajul a fost reţinut de echipaj", au anunţat reprezentanții Aeroportului din Sibiu.

Zborurile nu au fost afectate de incident, la ora respectivă nefiind programată nicio decolare sau aterizare, conform orarului afișat pe site-ul instituției.

Deocamdată nimeni nu a revendicat valiza uitată în aeroport.

O situație similară a avut loc în luna martie a acestui an, când timp de mai multe ore accesul în zona terminalului a fost restricționat. La fel, un bagaj uitat în terminal, de această dată, a pus în alertă autoritățile.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`