Patriarhul Ecumenic nu dorește să administreze "Teritoriile Noi": "Nu este intenția mea să le cer înapoi!”

Ședințele dedicate Sinodului PanOrtodox au continuat în aceste zile. Printre documentele supuse analizei a fost și cel al situației Mitropoliilor din Epir, Macedonia, Tracia și Egeea de Nord, acestea fiind cunoscute sub numele de Teritorii Noi.

Teritoriile în cauză au aparținut în trecut Patriarhiei Ecumenice, însă acum sunt administrate de Biserica Ortodoxă a Greciei.

După ce au fost expuse toate părerile, Patriarhul Ecumenic a luat cuvântul și a afirmat că va respecta situația actuală a Mitropoliilor respective.

„Întrucât de multe ori în trecut s-au creat neînțelegeri cu privire la această temă din partea unor persoane care doresc să rupă legăturile bune ale celor două Biserici (n.n. Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei), vreau să asigur pe toți astăzi, înaintea Sfântului și Marelui Sinod, că Mitropoliile Teritoriilor Noi se supun duhovnicește Fanarului și au fost oferite din motive istorice, dar nu este nici intenția mea, nici a Patriarhiei în general să le cer înapoi!”, a spus patriarhul.

Potrivit directorului Biroului de Presă al Bisericii Greciei, Haris Konidaris, Arhiepiscopul Atenei s-a arătat mulțumit de afirmația Patriarhului Ecumenic referitoare la statutul Teritoriilor Noi, notează basilica.ro.

Conform protocolului Sfântului Sinod, înainte de începerea fiecărei ședințe este oficiată Sfânta Liturghie.

Ziua de joi a fost atribuită delegației României, slujba de la Mănăstirea Gonia fiind în limba română.

Sfântul și Marele Sinod PanOrtodox are loc în perioada 16 – 27 iunie, acesta desfășurându-se în Creta.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)