Dacă ești în suferință, Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou este, de duminică şi până miercuri, 7 decembrie, locul unde trebuie să cauţi alinare la moaştele Sfântului Nicolae, cel mai iubit dintre martirii credinţei.
Pelerinajul de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitală a început de duminică şi deja sute de oameni au trecut pe la raclele de argint cu moaşte.
„I-am obişnuit pe credincioşii noştri cu câte o surpriză duhovnicească. Acum şi Brâul Maicii Domnului poate fi cinstit în perioada 4-7 decembrie. Aşadar, Maica Domnului este invitata de onoare a Sfântului Ierarh Nicolae cu ocazia prăznuirii sale din acest an. Pelerinajul se încheie miercuri noapte la ora 22.00”, a declarat părintele paroh Emil Cărămizaru, scrie Click.
„Am venit aici pentru că s-au scumpit toate şi poate ne ajută Maica Domnului şi Sfântul Nicolae să răzbim şi iarna asta, că tare greu ne este săraci şi fără speranţă”, sunt cuvintele triste spuse de Maria Rizea, o fostă farmacistă aflată acum la pensie.
Legenda spune că Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni a murit la începutul secolului al IV-lea şi a fost înhumat în Mira Lichiei, de unde era originar şi unde a păstorit ca ierarh. Prin anul 1087, nişte negustori italieni i-au deschis mormântul, au luat moaştele şi le-au dus la Bari, în Italia. În sec. XVI, mâna dreaptă a sfântului a fost adusă , la bordul unei corăbii.
Voievodul Mihai Viteazul a ferecat sfintele moaşte cu aur, argint şi nestemate şi le-a dăruit Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. În 1993 au fost furate. Doi hoţi au tăiat caseta de aur, dar au fost prinşi şi condamnaţi pentru fapta lor. Mâna Sfântului Nicolae a fost reaşezată într-o lădiţă de argint în care se află şi acum şi poate fi venerată de pelerini.