Pensionarii cu venituri mici primesc din 1 aprilie ajutorul de 400 de lei. Poștaș: „În mare parte nu se pot descurca cu ceea ce au la pensie”

Pensionarii cu venituri mici primesc din 1 aprilie ajutorul de 400 de lei. Poștaș: „În mare parte nu se pot descurca cu ceea ce au la pensie”
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pensionarii cu venituri mici primesc de marți, 1 aprilie, ajutorul de 400 de lei acordat de Guvern. Însă oamenii spun că banii nu le vor ajunge pentru masa de Paşte. Ei oricum sunt furioși pentru că pensiile nu le-au mai fost indexate cu arata inflației la început de an, cum prevede legea.

Poștaș: În mare parte, pensionarii nu se pot descurca cu ce au

Un poștaș care a început distribuirea acestor ajutoare în București a atras atenția că mare parte din vârstnici nu se pot descurca cu pensiile pe care le au.

„Am început de astăzi. Până pe 14 sunt cei cu pensii civile, iar apoi mai sunt diferite pensii: de handicap, de la Ministerul de Interne, de la Ministerul Apărării, ajutoare speciale.

E mai greu pentru bătrâni, nici ei nu știu când vor primi. Și pentru noi câteodată trebuie să mai comasăm o zi – două, ca să să le aducem banii cât putem de repede. Deci noi depunem tot efortul. În mare parte nu se pot descurca cu ceea ce au la pensie. E greu pentru ei, îi ajutăm și noi și înțelegem, îi mai liniștim, îi mai încurajăm, n-avem altă soluție”, a spus poștașul, pentru Antena 3 CNN.

Ce ajutor primesc vârstnicii cu pensii mici

Amintim că, luna trecută, Guvernul a aprobat ajutorul de tip „one-off” în valoare de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. Sprijinul se acordă în două tranșe egale, a câte 400 de lei, de Paște și de Crăciun.

Beneficiari sunt aproximativ 2,8 milioane de pensionari, cei ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

Distribuirea primei tranșe prin Poșta Română se face între 1 și 15 aprilie, iar cei care au optat pentru plata pe card își vor primi banii pe 12 aprilie.

Această măsură a fost adoptată după ce indexarea pensiilor cu rata inflației, ce trebuia să se producă de la 1 ianuarie, a fost amânată.