Prime de austeritate în locul indexării. Guvernul aprobă ajutorul one-off pentru pensionari

Prime de austeritate în locul indexării. Guvernul aprobă ajutorul one-off pentru pensionari
sursă foto: captură YT

Guvernul se reunește în ședință, urmând să aprobe ajutoarele de tip „one-off” în valoare de 800 de lei, destinate pensionarilor cu venituri mici. Banii vor fi alocați în două tranșe, în aprilie și decembrie.

În locul indexării cu 12%, despre care Marcel Ciolacu și staff-ul PSD spuneau, anul trecut. că este obligatorie prin lege, pensionarii vor primi, în acest an doar un ajutor de austeritate, de Paște și de Crăciun. Pensionarii sunt obligați să se sacrifice, „pentru patrie”, în vreme ce politicienii de toate culorile, suveraniști și pro-occidentali, își păstrează privilegiile, fie că sunt sume forfetare, subvenții pentru partide sau alte beneficii.

În acest context, Guvernul le oferă pensionarilor câte o primă de austeritate, de Paște și de Crăciun. Intitulate pompos „ajutoare one-off”, aceste sume, 800 de lei în total, vor fi plătite celor cu venituri sub 2.574 de lei. Este vorba despre aproximativ 2,8 milioane de pensionari, ceva mai mult de jumătate din totalul de 4.696.568.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea măsurii privind acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 lei, în două tranşe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat aflaţi în evidenţa caselor teritoriale/caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei. În cazul pensionarilor care în luna martie 2025 respectiv, noiembrie 2025 încasează diferenţe de drepturi băneşti, cuvenite şi neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025 respectiv, noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta Ordonanţă de urgenţă nu se iau în considerare aceste drepturi”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ supus aprobării.

Impozitarea pensiilor speciale modificată la Guvern

Pe Ordinea de zi a ședinței de guvern se află și un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Este vorba despre impozitarea aplicată pensiilor speciale, după decizia CCR. Pentru acestea va fi aplicat un impozit de 10%.

„Se propune modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului pe veniturile din pensii şi la termenul de plată al acestuia, în sensul punerii de acord cu Decizia nr. 724/2024 a Curţii Constituţionale a României. Modalitatea de stabilire a impozitului este cea anterioară modificărilor declarate neconstituţionale, prin renunţarea la impozitul progresiv şi reinstituirea cotei unice de impozitare de 10%, precum şi prin reglementarea aceluiaşi plafon neimpozabil pentru toate veniturile de această natură, respectiv plafonul lunar de 3.000 lei, în acord cu argumentele reţinute de Curtea Constituţională.

Totodată, se menţine mecanismul de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe venitul din pensii de către plătitorii de venituri din pensii, precum şi termenul de plată a impozitului reţinut, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei”, conform notei de fundamentare a proiectului.

De asemenea, va fi modificată, prin ordonanţă de urgenţă, OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic. Documentul propune ca „personalul silvic prevăzut la articolul 4 alineat (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie”.

Regulile Programului Noua Casă vor fi mondificate

Executivul va modifica, printr-o hotărâre HG nr. 717 /2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă”. Prin proiect se propune „alocarea pentru anul 2025 a unui plafon de garantare de 500 milioane lei, în vederea emiterii de garanţii potrivit articolului 1 alineat (6) din OUG nr.60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor privind confidenţialitatea şi protecţia datelor”.

Un alt act normativ, aflat pe ordinea de zi vizează modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

De asemenea, în analiză se va afla şi un proiect privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2025 pentru companiile din industria naţională de apărare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`