Nu s-au înțeles la costuri: niște firme contractate de primăria Aninoasa și-au luat înapoi asfaltul turnat pe stradă

Nu s-au înțeles la costuri: niște firme contractate de primăria Aninoasa și-au luat înapoi asfaltul turnat pe stradă
Foto: captură video

Scene incredibile în orașul Aninoasa, județul Hunedoara: zeci de metri de asfalt de pe o stradă au fost decopertați la puțin timp după ce au fost turnați.

Totul după ce două firme, din Hațeg și Deva, s-au certat cu o a treia companie din cauza prețului lucrărilor după ce au introdus canalizarea și magistrala de apă pe respectiva stradă, relatează Ediția de Dimineață.

Porțiunea de drum distrusă este și acum lăsată de izbeliște, conform presei locale

 ”Cele două firme s-au înțeles să pună jumătate -jumătate să asfalteze înapoi strada. Lucrarea fiind finalizată, toate bune. Cele două firme, după asfaltarea străzii, nu s-au înțeles la prețul asfaltului.

Firma care a făcut lucrarea de asfaltare a venit și și-a luat asfaltul. După ce a fost finalizată, a venit și a rașchetat jumătate de asfalt care l-a pus și a spus firmei cu magistrala de apă: „refaceți voi””, a declarat primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca.

Primăria amenință cu plângere penală

Asfaltarea străzii le-ar fi costat pe cele două firme are au stricat drumul pentru a introduce țevi de apă și canalizare în jur de 170.000 lei, de fiecare.

Operatorul de apă din Valea Jiului, beneficiarul lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare, caută soluții pentru a reface strada distrusă de cei care și-au luat asfaltul acasă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`