"Pentru „mîntuirea neamului“, e nevoie de ceva mai mult decît o catedrală…". Pleşu: România e bolnavă. Într-o ţară normală, n-ar fi trebuit să auzim niciodată de personaje ca Maria Grapini, Cristiana Anghel, Olguţa Vasilescu și alții

“România e bolnavă”. Asta crede Andrei Pleșu. Fostul consilier prezidențial încearcă să pună un diagnostic țării noastre, în funcție de simptomele pe care le manifestă.

“Iată „bubele“ la vedere:

1. Majoritatea celor de la vîrful clasei politice nu se concentrează pe construcţie şi viziune, ci pe acomodare rentabilă şi pe căpătuială privată.

2. Mai toate figurile aflate în mişcare pe scena politică sunt carente la mai multe capitole: limba română, îndemînare retorică (înlocuită, îndeobşte, de pletoră demagogică), charismă, onestitate, stil.

3. În spatele celor mai multe dintre vedetele noastre politice nu dai decît peste biografii mărunte. Înainte să fi intrat în „arena cetăţii“, n-au de raportat nicio performanţă specială, nicio competenţă de ramură cît de cît credibilă. Pe scurt, n-au făcut nimic deosebit în viaţă, drept care se agaţă cu disperare de funcţii, ştiind că, fără ele, se vor întoarce într-un cvasi-neant.

4. Partidele aflate în competiţie, fie ele „de dreapta“ sau „de stînga“, suferă de o şubrezenie doctrinară, care nu obligă la consecvenţă, responsabilitate, comportament decent. E vorba, în genere, de însăilări arbitrare de interese şi cumetrii, de găşti şi complicităţi, pe un fond de mediocritate intelectuală şi politică greu de acceptat (şi de votat…).”, notează scriitorul într-un articol pentru Adevărul.

Patriotismul arătat prin “şpriţuri şi vorbe, prin prijamalele în culorile tricolorului, prin sloganuri de provincial trist” nu sunt soluțiile la problemele țării.

De aceeași părere au fost de-a lungul timpului și Eminescu, Caragiale, Dimitrie Cantemir, Ion Ghica, Octavian Goga și Emil Cioran. Textele lor stau mărturie.

Dar nu doar clasa politică e vinovată, este de părere Pleșu.

“Oameni de mîna a doua ajung „eroi” mediatici, prin entuziasmul tont al unor oameni de mîna a treia şi a patra, după cum invers, oameni cît de cît alcătuiţi, a căror performanţă ar trebui să impună oarecare cuviinţă, se văd terfeliţi vînjos de netrebnici foarte vocali, manevraţi de ipohondrii şi „socoteli” lucrative. Se cultivă nonşalant stigmatul la îndemînă. „Patrioţii”, dacă nu te plac, te fac vînzător de ţară şi te scuipă pe stradă, sau îţi ard cărţile. Iar băieţii deştepţi, care simt încotro bate vîntul „corectitudinii politice”, te fac nazist, fascist, legionar”, mai scrie acesta.

De asemenea, el consideră că “într-o ţară normală, cel mai mare partid de opoziţie n-ar putea fi condus de o domnişoară de o inconsistenţă aproape inocentă, după cum nici partidul de guvernămînt n-ar putea păstra, la vîrf, inculpaţi şi condamnaţi în serie”.

“Într-o ţară normală, n-ar fi trebuit să auzim niciodată de personaje ca Maria Grapini, Cristiana Anghel, Mirel Palada, Ninel Peia, Olguţa Vasilescu, Gheorghe Funar şi mulţi, mulţi alţii din aceeaşi făină, n-ar fi trebuit să avem un veleitar tomnatic pe locul 2 în stat, n-ar fi trebuit să avem la Preşedinţie trei specii diferite de fudulie: „sunt lider regional şi Havel local”, „sunt cel mai bun căpitan, preşedinte, prim-ministru”, „sunt ditamai preşedintele şi vreau să mi se ducă paltonul şi să fac mici concedii private în marginea vizitelor oficiale“.

Într-o ţară normală, n-ar fi ajuns prim-ministru un adolescent întîrziat, specializat în clovnerii hoaţe şi vorbe hître, din categoria bancurilor din fundul clasei. Într-o ţară normală, n-ar fi fost cît pe-aici să-l avem preşedinte pe bietul Vadim, admirat, în plus, de ample armate de semidocţi, ca „erudit”, mare poet, mare patriot. Într-o ţară normală, Patriarhul n-ar avea cum să ajungă doctor honoris causa la… Politehnică şi n-ar mulţumi, ceremonios, prin purtătorul său de cuvînt, oricui îi cîntă-n strună”, continuă el.

Pleșu își încheie articolul făcând referire la contraversata Catedrală a Mântuirii Neamului. Acesta afirmă că “Patologia patriei nu poate fi rezumată într-un simplu articole de gazetă. În materie de brambureală, avem tradiţii şi avem frumoase perspective. Dar nu e niciodată prea tîrziu să cazi niţel pe gînduri, să inventariezi, amuţit, pagubele şi să te rogi pentru sprijinul urgent al Providenţei. Pentru „mîntuirea neamului“, e nevoie de ceva mai mult decît o catedrală…”