Prietenii din copilărie ai chirurgului ortoped Gheorghe Burnei sar în apărarea acestuia, în fața acuzațiilor ce i se aduc.
Procurorii susțin că medicul a luat mită, a efectuat experimente neautorizate pe copii și chiar că pe unii dintre pacienți i-a supus unor operații pentru afecțiuni inexistente numai pentru a-și putea continua experimentele.
Totuși, prietenii din copilărie ai lui Burnei și foști vecini de-ai lui susțin că acesta este pus la pământ numai pentru că este un om deștept, care vrea să facă ceva pentru România.
”Sistemul nu e bun. Aşa se întâmplă cu toţi oamenii deştepţi, care fac ceva în ţara asta. Cum se ridică unul, sistemul îl dărâmă, îl anihilează. El a avut cereri să plece în străinătate dar a rămas în România. De ce? Pentru că voia să facă ceva pentru ţara asta. Eu îl cunosc de mic. A fost sărac, nu aveau bani. A muncit mult să ajungă unde e acum“, a susținut Sorin Bondoreţ, prieten din copilărie cu medicul Burnei, potrivit Adevărul.
Alții sunt de părere că totul este doar o răzbunare sau rodul invidiei unor colegi de breaslă.
”Eu cred că cineva a avut necaz pe el pentru că îi mergea prea bine. Tot satul, tot judeţul îl ştie de om de treabă şi un medic bun. Tot ce spun ăştia de la Bucureşti e o făcătură. Băiatul ăsta e un om de pus la rană, pe aici prin sat nimeni nu o să vă spună că le-a cerut vreodată bani. Legat de experimentele pe copii de care se aude, eu cred că numai un medic îşi poate da cu părere, să spună cât de bune sunt acele dispozitive, dar şi cât de reale sunt zvonurile astea. Eu cred că i-au vrut răul colegii de la Budimex, pentru că la el era coadă, iar ei nu au pacienţi“, a spus și Gheorghe Cireaşă, vecinul din copilărie al medicului.
”A ţesut la război lavete, a fost copil sărac. Se ducea la pădure cu animalele, dar nu pleca fără o carte după el. Şi la veceu se ducea cu cartea, pentru că învăţa tot timpul. A fost premiant“, şi-a amintit o bătrână din localitate, citată de Adevărul.
Iar un alt prieten al chirurgului a susținut că acesta este un om cu caracter și apropiat de cei în suferință.
”Ne ştim de 40 de ani. Am avut chiar eu personal o intervenţie la dânsul şi niciodată nu a cerut vreun bani. Am dus la el copii de la orfelinat, din zona Câmpulung, din Constanţa, cu probleme grave la coloană şi cu malformaţii diverse. A trebuit să plătim doar piesele care se montau şi totul a decurs bine pentru cei mici. E un om de caracter, un om de cuvânt, care este aproape de cel nevoiaş. Cred că nu e capabil niciodată să ceară bani sau să facă experiemente pe copii. Cred că există o invidie mare, interese pentru anumite funcţii, nu ştiu. Dumnezeu ştie. Cei care l-am cunoscut suntem cu toţii bulversaţi de cele întâmplate“, spune Cristi, un alt prieten din copilărie.