Primarul din Spanțov a vorbit despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei, după masa de Florii. Ce spune despre peștele cumpărat din sat

Primarul din Spanțov a vorbit despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei, după masa de Florii. Ce spune despre peștele cumpărat din sat
Sursa foto: Pixabay / @Alexei_other

Primarul din satul Spanțov, județul Călărași, a vorbit despre cazul fetiței de 4 ani și a bunicii care au murit după ce ar fi mâncat pește cumpărat.

Ce a transmis primarul din satul Spanțov

Edilul susține că nu peștele ar fi fost de vină pentru decesul fetei.

„Nu am vorbit cu proprietarul magazinului încă. Au fost mai multe controale la fața locului. Părerea mea personală, eu cred că decesele nu se datorează consumului de pește, dar până la rezultatul probelor biologice nu ne putem pronunța.

La masa respectivă, din ziua de Florii, s-au consumat mai multe produse. Am vorbit cu membrii familiei și mi-au relatat ce s-a întâmplat.

Magazinul respectiv, chiar dacă este un magazin de la sat, proprietarii sunt oameni foarte serioși”, a precizat Silviu Gheorghescu, primar în Spanțov.

Zece persoane, patru copii și șase adulți au consumat același produse, pește congelat, produse din porc și gogoși. Fetița de patru ani a fost prima care a avut grețuri și vărsături, simptomele unei toxiinfecții alimentare.

Ea s-ar fi simțit rău încă de duminică seară. Luni dimineață familia a chemat ambulanța, însă la sosirea echipajului fetița era deja în stop cardio-respirator, prin urmare au început imediat manevrele de resuscitare.

În cele din urmă, a fost chemată o altă ambulanță cu medic din Călărași, fetița fiind transportată de urgență la Spitalul Județean Călărași.

În tot acest timp au fost continuate manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes.

Ce precizări a făcut Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a transmis prima reacție cu privire la acest tragic eveniment, care a fost notificat inițial ca suspiciune de toxiinfecție alimentară.

„La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii și 6 adulți, produsele consumate au fost numeroase (pește, ceafă porc, mici, cârnați porc, coaste porc, gogoși). Grețuri și vărsături au avut doar fețița de 4 ani și bunica acesteia. Tabloul clinic al fetiței poate fi asociat eventual cu o intoxicație alimentară, iar în cazul bunicii (cu afecțiuni preexistente: infarct miocardic, fibrilație atrială), stopul cardio-respirator a survenit în momentul transmiterii veștii că fetița a decedat și nu a putut fi resuscitată. Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane și vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei / cauzelor de deces”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, informează g4food.ro.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)