Prognoza meteo: Vremea se răcește. În ce zone scad temperaturile

Prognoza meteo: Vremea se răcește. În ce zone scad temperaturile
Foto simbol: Pixabay

Vremea va continua să se încălzească în următoarele zile. Însă, de vineri, frigul se întoarce.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în Moldova, iar cele minime se vor situa în general între 2 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea în vestul şi nord-vestul ţării, unde pe alocuri va ploua.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special în zona înaltă, şi local în Crişana, Dobrogea şi sudul Moldovei. Dimineaţa şi noaptea, în sudul, în centrul ţării şi pe suprafeţe mici în rest se va semnala ceaţă.

În Bucureşti, tot vreme frumoasă şi caldă se anunţă. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă, iar în restul intervalului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 5 grade.

Cum va fi vremea vineri

Vineri, 22 octombrie, în regiunile vestice şi nordice vremea se va răci, valorile termice se vor apropia de mediile climatologice specifice datei, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. În restul teritoriului vremea va continua să fie caldă pentru această dată, cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat, iar pe alocuri vor fi ploi, în special seara şi noaptea.

Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 14 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Mai ales dimineaţa se va semnala ceaţă, local în sud şi pe suprafeţe mici în rest.

În Capitală, cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade. În primele ore ale intervalului probabilitatea de ceaţă se va menţine.

Ultima oră
09:04 - Bilanțul victimelor produse de erupția vulcanului din insula Java: 13 morți și 41 de răniți (VIDEO)
08:16 - Incendiu puternic în apropiere de Centura Capitalei, cu degajări mari de fum. Șoferii sunt sfătuiți să ocolească zona (VIDEO)
23:52 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Predicțiile pentru fiecare zodie în luna Șobolanului, sub element Metal Yang (VIDEO)
23:34 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: În luna Șobolanului, sub element Metal Yang, provocarea e la nivel de conducere / În sectorul României sunt niște stele oribile. Totul e să fim calmi (VIDEO)
22:55 - Iulian Fota: Cel mai prost scenariu pentru România ar fi o confruntare militară majoră Rusia – Ucraina / Pretențiile rușilor merg mult dincolo de Ucraina. Ei vor drept de veto și pe soarta noastră (VIDEO)
22:22 - Bărbat din Năvodari, condamnat pentru că avea trei neveste. Ce pedeapsă a primit
21:53 - Nicolae Ciucă anunță o ședință după confirmarea primelor cazuri de infectare cu Omicron: Voi dispune măsuri. Nicio clipă nu trebuie pierdută
21:46 - Austria: Peste 40.000 de oameni au protestat în Viena față de restricții și planurile privind vaccinarea obligatorie (VIDEO)
21:27 - Doi turiști ucraineni, atacați de o ursoaică în zona Castelului Peleş. Ursoaica va fi relocată / Versiunea primarului din Sinaia
20:54 - Pakistan: Un bărbat a fost torturat, ucis și incendiat de sute de oameni după ce ar fi dat jos niște afișe cu citate din Coran