Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a susținut, vineri, 29 decembrie 2023, un briefing de presă la finalul ședinței de guvern, unde a anunțat că a fost adoptat proiectul de lege care prevede că trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate.
De asemenea, a mai adăugat și faptul că plafonarea preţului la poliţele RCA pe anul 2024 se face pe 3 luni, nu 6 luni, cum se anunţase, iniţial, în şedinţa de guvern anterioară.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că singurul proiect de lege care s-a aflat pe agenda Executivului de vineri „se referă la reaşezarea întregului ecosistem al asigurărilor obligatorii pentru vehiculele care circulă pe drumurile publice, RCA-ul, cum este numit. Vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehiculele care conform legislaţiei naţionale nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, de exemplu, trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate”.
Există, însă, şi exceptări foarte bine justificate în acest proiect de lege şi anume nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă. De asemenea, vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie. O altă excepţie de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv a curselor şi competiţiilor, dar această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment are încheiată o asigurare sau pune la dispoziţie o garanţie alternativă care acoperă eventualele prejudicii care ar fi intrat sub incidenţa unui RCA clasic”, a transmis Constantin.
Mihai Constantin a venit şi cu o rectificare în legătură cu o decizie luată joi, care se referă la extinderea plafonării preţului la poliţele RCA pe anul 2024 începând cu 1 ianuarie.
”Se extinde acel termen la 3 luni, nu la 6 luni cum am comunicat, ieri. Legea Concurenţei permite prelungirea termenului într-o situaţie excepţională cu 6 luni de zile, dar după aceea se poate prelungi această excepţie numai pe module de câte 3 luni de zile. Această situaţie, plafonarea RCA-ului, se va menţine cât va fi nevoie pentru reglementarea pieţei, dar în etape de câte 3 luni. Deocamdată suntem 1 ianuarie până în martie inclusiv şi dacă necesitatea va exista, ea va fi extinsă după aceea”, a mai spus Constantin.