Proiect de lege inițiat de Elena Udrea: Persoanele care nu fac denunț în trei luni de la comiterea faptei nu pot să mai scape de răspundere penală (VIDEO)

Deputații vor să le mai taie din avânt denunțătorilor. Proiectul prin care cei care au săvârşit sau au aflat de o infracţiune scapă de pedeapsă dacă denunţă fapta în cel mult trei luni de la săvârşire a fost depus la Camera Deputaților.

Printre semnatari se număra Elena Udrea, Mădălin Voicu și Radu Popa. Inițiativa a fost depusă în 13 septembrie la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Inițiatorii spun că proiectul este impus de "scandalurile din presă şi din societate în condițiile în care imunitatea absolută a denunţătorului a condus la situaţii absurde, în care persoane cercetate penal au scăpat denunțând fapte petrecute și în urma cu 10 ani".

Elena Udrea a intervenit telefonic pentru B1TV și a făcut mai multe precizări privind proiectul de lege.

"Am văzut reacții ale unor persoane care ori sunt proști ori sunt de rea credință. Ideea că această lege este dată pentru mine sau această modificare este pentru mine sau alții care sunt în situația de a avea un denunț făcut arată o necunoaștere a legii sau rea-credință. Pentru că legea nu retroactivează. Legea nu este dată ca să scape pe cineva" a declarat aceasta.

"Cel care face denunțuri poate să facă în continuare și acestea sunt valabile. În continuare unu denunț rămâne probă. Modificarea care intervine ca urmare a propunerii mele este că această persoană care alege să facă un denunț mai târziu de 3 luni, deci dacă îl mustră conștiința după 10 ani, eventual după ce e prins cu alte infracțiuni, și atunci dorește să scape și cu banii și fără pedeapsă, făcând un denunț eventual mincinos, în baza modificărilor pe care le propun, turnătorul sau denunțătorul nu mai scapă de pedeapsă și nu mai rămâne cu banii dacă nu face acest lucru în trei luni" a completat Elena Udrea.

Proiect de lege inițiat de Elena Udrea: Persoanele care nu fac denunț în trei luni de la comiterea faptei nu pot să mai scape de răspundere penală

#DIRECT_ONE_cnyf7v#

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)