UPDATE:Scandal uriaş în faţa Ministerului Transporturilor după ce Lucian Şova a coborât pentru a se adresa angajaţilor CFR care protestau.”Am aşteptat destul!”, i-a strigat unul dintre protestari ministrului care a dorit să se adrezese angajaţilor care manifestau, moment în care mulţimea a început să îl huiduie pe Şova.
”Sunt alături de voi, sunt atent la problemele voastre, ştiu cu ce vă confruntaţi şi împreună vom găsi soluţii. Vă mulţumesc pentru încurajarea pe care mi-o arătaţi în a vă susţine problemele dumneavoastră.Însă probleme dumneavoastră trebuie să se soluţioneze împreună, în linişte, fără presiune, cu încredere reciprocă” le-a spus Luacian Şova celor peste 2000 de angajaţi ai CFR Marfă care protestează faţă de situaţia financiară precară a companiei, conform News.ro.
”Am aşteptat destul! Am aşteptat destul!” a fost replica unuia dintre protestatari, moment în care mai mulţi dintre cei prezenţi au început să huiduie.
Ministrul Transporturilor şi-a continuat discurusul şi i-a asigurat pe angajaţii CFR care protestează: „Atâta cât se poate face pentru dumneavoastră, asta se face acum”.
Sindicaliştii din CFR au ieşit luni în stradă pentru a protesta în faţa Ministerului Transporturilor. Această manifestaţie are loc chiar de Sfântul Gheorghe când se sărbătoreşte Ziua Ceferistul.
Ceferiştii au ajuns la capătul răbdării şi afirmă că ies în stradă în loc să sărbătorească pentru că guvernanţii nu ţin cont de doleanţele lor privind salarizarea, iar calea ferată din România arată ruşinos pentru o ţară europeană şi produce discomfort pasagerilor.
„Manifestăm pentru că dorim să rezolvăm problema statutului personalului feroviar care stăi în Camera Deputaţilor de un an şi jumătate. Lipsa şi nepăsarea guvernanţilor ne-a adus aici. Vrem să manifestăm pentru salarii decente, nu să muncim pe salarii minime. Vrem condiţii de muncă mai bune. Lipsa investiţiile în infrastructura feroviară a dus la limite de viteze şi restricţii de viteză ceea ce contrează un comfort nedorit pentru pasageri. Ne dorim o cale ferată modernă, să circulăm în condiţii de civilizaţie”, a afirmat sindicalistul Florin Dobrescu pentru B1TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.