Recensământ 2022. Centura București, Centura Brașov și A1, drumurile cu cel mai mare trafic din România

Recensământ 2022. Centura București, Centura Brașov și A1, drumurile cu cel mai mare trafic din România

Șoselele unde se înregistrează cel mai mare trafic din țară sunt Centura București, Centura Brașov și Autostrada București-Pitești (A1), arată datele din Recensământul din 2022, publicate de Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN).

Câte vehicule circulă pe primele trei cele mai circulate șosele

Centura București se află pe primul loc în clasamentul celor mai circulate șosele din România, având zilnic un trafic mediu anual de 28.419 de vehicule, arată Recensământul 2022. La recensământul din 2015, acest drum înregistra un trafic mediu anual de 16.988 de vehicule, informează Economica.

Locul doi este ocupat de Centura Brașov care are un trafic de 26.895 de vehicule, potrivit datelor CESTRIN.

Pe al treilea loc în top se află Autostrada Sibiu-Pitești (A1), care raportează un trafic de 23.240 de vechicule.

Șosele care completează clasamentul

Următoarele șosele care sunt cele mai circulate din România sunt DN6H, mai exact Centura Mihăilești, cu un trafic de 23.111 de vehicule.

Următoarea este Centura Oradea care a înregistrat un trafic de 20.499 de vehicule.

Locul șase este ocupat de DN5 care are un trafic de 19.450 de vehicule.

Această șosea este urmată de Autostrada București-Constanța (A2), cu un trafic de 18.332 de vehicule.

Următorul drum circulat este A3 care raportează un trafic de 17.102 vechicule.

Al nouălea loc îl preia Varianta de Ocolire Cluj Nord Est, cu un trafic de 16.745 de vehicule.

Iar locul zece este ocupat de DN1 care raportează un trafic de 16.452 de vehicule.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`