Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru 27 noiembrie cererea lui Augustin Lazăr de suspendare a revocării din funcţie

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru 27 noiembrie cererea lui Augustin Lazăr de suspendare a revocării din funcţie

UPDATE: Curtea de Apel Alba Iulia a amânat marţi pentru 27 noiembrie procesul în care se judecă cererea de suspendare a executării propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr

Curtea de Apel Alba Iulia va lua în discuţie marţi cererea procurorulului general de suspendare a procedurii de revocare din funcţie demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Pe lângă această cerere, Augustin Lazăr a mai depus şi la Ministerul Justiţiei o plângere prealabilă prin care cere oprirea procedurii de revocare.

Luni, cu ocazia audierii lui Augustin Lazăr în cadrul secţiei pentru procurori a CSM, Tudorel Toader a criticat demersul procurorului general.

„Eu, personal, mi-am exprimat rezerve, le voi exprima şi aici. Judecătorul va decide. Competenţa, cum de s-a dus la Alba Iulia, că procurorul general nu a sesizat pe persoană fizică, o fi având domiciliul acolo sau nu a sesizat ca procuror, Raportul eu nu l-am făcut împotriva procurorului general, că altfel nu eram interesat. Împotriva procurorului general competenţa e de ordine publică vom vedea dacă instanţa îşi menţine sau nu această competenă de jurisdicţie în contencios administrativ”, a afirmat Tudorel Toader.

Referindu-se la criticile pe care i le-a adus ministrul Justiţiei cu privire la faptul că a depus o contestaţie în instanţă la Alba Iulia şi nu la Bucureşti, Augustin Lazăr a afirmat că Toader a citit şi legea şi ştie de ce a depus la domiciliu.

„Nu mă îndoiesc că domnul ministru a consultat legea şi a văzut că la domiciliul persoanei se depune”, a replicat Augustin Lazăr.

Secţia pentru procurori a CSM a dat luni aviz negativ privind revocarea lui Augustin Lazăr. Decizia finală va fi dată de preşedintele Klaus Iohannis.