„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” Tudor Gheorghe i-a cântat Patriarhului Chiril din poezia temnițelor comuniste românești’ (VIDEO)

„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” Tudor Gheorghe i-a cântat Patriarhului Chiril din poezia temnițelor comuniste românești

Vineri în Palatul Patriarhiei, a avut loc a X-a ediție a festivalului concurs, „Lăudați pe Domnul”. Remarcabil este faptul că invitatul special al serii a fost maestrul Tudor Gheorghe, cel care a adus pe scenă poeziile temnițelor comuniste.

Tudor Gheorghe i-a cântat Patriarhului Chiril din poezia temnițelor comuniste românești

#DIRECT_ONE_85vcfa#

Sala de festivități a Patriarhiei Române a răsunat de cutremurătoarele versuri ale poeziilor închisorilor comuniste. „Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane”, puse pe muzică de către Tudor Gheorghe în fața Patriarhilor României și al Rusiei.

Maestrul a oferit ascultătorilor un mini-concert, de 20 de minute, în care a interpretat o parte dintre cântecele ale căror versuri au fost scrise în închisorile comuniste de către mărturisitorii ortodoxiei românești, potrivit activenews.

Vizibil emoționat, Tudor Gheorghe – el însuși fiu al unui deținut politic, a precizat înainte de a-și începe interpretarea: „Nu vor fi aplauze în această seară. Veți auzi un lung poem al suferinței, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic sau Radu Gyr”.

În cadrul evenimentului de vineri, Tudor Gheorghe a primit cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală.

A urmat Liturghie, de Andrei Ciurunga și apoi, Unde sunt, cei care nu mai sunt, de Nichifor Crainic. În continuare, cantautorul a interpretat Blestemul Aiudului și Poveste de Radu Gyr. În lacrimi, Tudor Gheorghe a cântat apoi Metania aceluiași Radu Gyr.
Sunt, Doamne, copt pentru cules, a fost următoarea poezie interpretată de Tudor Gheorghe, iar apoi Cântec de după gratii, scrisă de Nichifor Crainic. Momentul artistic s-a încheiat cu poezia lui Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane.

Acesta a fost poemul pentru care Radu Gyr a fost condamnat în 1958 de regimul comunist la moarte, sentință comutată apoi în 25 de ani de muncă silnică. La concert au asistat membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și Patriarhul Rusiei, Patriarhul Albaniei și cel al Cehiei și Slovaciei.

Menționăm faptul că aceste versuri au stârnit controverse însemnate în societatea românească postdecembristă pentru faptul că autorii lor au fost condamnați ca simpatizanți ai mișcării legionare interbelice, mișcare acuzată că a contribuit direct și indirect la geneza antisemitismului și a a holocaustului românesc. Astfel, după ce a devenit membru în Garda de Fier, în 1935, Radu Gyr a scris imnul organizaţiei, „Sfântă tinereţe legionară", şi alte imnuri şi ode întru cinstirea Căpitanului şi a oamenilor săi de nădejde. În 1933, a fost internat în lagăr, pedeapsă comutată în domiciliu obligatoriu şi, din nou, trimis în lagăr de oficialităţile carliste, potrivit Historia.

„Ioane” din versurile din Radu Gyr, ar face referire,potrivit unor interpretări, la mareșalul Ion Antonescu, fiind un îndemn la susținerea mult discutatei sale politici externe și interne de factură naționalistă, antirusă și antisemită.

Nu știm dacă patriarhul Chiril a beneficiat de o traducere a versurilor acestor cântece, dar a părut vizibil impresionat și a aplaudat cu căldură. Menționăm că în discursurile ținute în zilele de 26 și 27 octombrie la București, patriarhul Moscovei a făcut referire expresă la suferințele popoarelor român și rus în vremea comunismului, mai exact la persecuțiile suferite de Biserica Ortodoxă sub regimul dictatorial comunist.

Tudor Gheorghe, melodii pe versurile lui Radu Gyr și Andrei Ciurunga