Român arestat în Grecia pentru provocarea unui incendiu în Rafina, în estul regiunii Attica

Român arestat în Grecia pentru provocarea unui incendiu în Rafina, în estul regiunii Attica
Sursa foto: Hepta - DPA Images / Aristidis Vafeiadakis

Un român în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv, marţi, în Grecia, după ce a fost acuzat de provocarea unui incendiu, sâmbăta trecută, în Rafina, în estul regiunii Attica. El neagă însă că ar fi provocat incendiul şi susţine că se afla în zonă deoarece încerca să îl stingă, scrie Ekathimerini.

Bărbatul a mai fost arestat de două ori pentru incendiere în aceeași zonă

Același bărbat a mai fost arestat pentru incendiere în aceeaşi zonă, în două rânduri, luna trecută, şi a reuşit să scape cu o amendă, potrivit agenţiei de presă Atena-Macedonia, care nu a oferit detalii suplimentare.

De data aceasta, însă, autorităţile au adăugat o acuzaţie de punere în pericol şi au obţinut arestarea lui preventivă. Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia în timpul verii.

Dar vremea mai caldă, mai uscată şi mai vântoasă, pe care oamenii de ştiinţă o leagă de efectele schimbărilor climatice, a crescut frecvenţa şi intensitatea acestora. Weekendul trecut, zeci de incendii au izbucnit în Grecia, inclusiv două în apropierea capitalei, Atena.

Luni, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că Grecia se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice, scrie Reuters.

Conform premierului Greciei, aproape 100 000 de metri pătraţi de teren au ars în cele două incendii izbucnite la sfârşitul săptămânii, dar pagubele au fost limitate datorită răspunsului autorităţilor care se ocupă de situaţiile de urgenţă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Botoșani: O tânără a intrat în șoc anafilactic în timpul unui live pe Tik Tok. Cum i-a salvat viața unul dintre urmăritori
23:39 - Au fost câștigate marile premii la Loto 6/49 și Noroc. Unde au fost jucate biletele
23:25 - Mesaje RO-Alert după ce doi urși au fost văzuți pe străzile din stațiunea Sinaia și comuna Cornu. Echipaje SMURD, trimise preventiv
22:59 - Simion, mesaj bizar pe blog: Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup. Păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi
22:29 - Băsescu: Cred că vom fi ca-n 2009 – diaspora va decide câștigătorul / Raportat la funcția la care aspiră, Simion nu are nimic în capul ăla. El propune trumpismul, dar România nu are resursele Americii de a suporta prostiile politicienilor (VIDEO)
22:12 - Cutremur de intensitate medie în Vrancea. „Echipaje operative ale ISU București-Ilfov și ISU Vrancea execută recunoașteri în teren”
21:42 - Băsescu: Atitudinea lui Simion e de slugă. Face parte din politicienii care au fost pe unde se spălau vasele la Mar-a-Lago și spun c-au fost la reședința lui Trump și au fost la un pas să se întâlnească cu el la intrare în toaletă (VIDEO)
21:12 - Nicușor Dan: „Îi îndemn pe români să se informeze ce au făcut candidații până acum” / Mesaj pentru tinerii care votează prima dată pe 18 mai (VIDEO)
20:46 - Afganistan: Talibanii au interzis şahul, pe motiv c-ar fi joc de noroc
20:17 - Elevii români au câștigat 7 medalii la Olimpiada Asiatică de Fizică