„Mă ținea sechestrată și mă amenința cu moartea”. Ce a pățit o româncă atunci când a vrut să-și părăsească iubitul egiptean

„Mă ținea sechestrată și mă amenința cu moartea”. Ce a pățit o româncă atunci când a vrut să-și părăsească iubitul egiptean
sursă foto: captură YT

O româncă de 24 de ani, stabilită în Italia, a povestit în fața instanței experiența traumatizantă trăită alături de fostul iubit. Tânăra susține că a fost victima abuzurilor fizice, verbale și a hărțuirii, iar după despărțire bărbatul ar fi recurs la un gest extrem.

Un vis care s-a transformat în coșmar

Românca credea că și-a găsit jumătatea în străinătate, însă acum spune că relația s-a transformat rapid într-un adevărat calvar. Ea îl acuză pe fostul partener, un bărbat de 27 de ani, de origine egipteană, de rele tratamente în familie și hărțuire, scrie Click.

Femeia a depus plângere împotriva acestuia în anul 2022 și, recent, a povestit prin ce a trecut în fața unei judecătoare la tribunalul din Viterbo, în regiunea Lazio.

Agresiunile și presiunile constante

Tânăra a declarat că a fost agresată în repetate rânduri, fiind lovită cu pumnii, palmele și picioarele. În plus, ea susține că era jignită și amenințată constant. Gelozia fostului partener ar fi fost extremă, ajungând până la a o „ține sechestrată în casă”.

Presiunile exercitate asupra ei au fost atât de mari încât a fost nevoită să renunțe la locul de muncă.

„Mă supunea unui control constant, inclusiv la locul de muncă, obligându-mă să-mi dau demisia, amenințându-mă cu moartea pe mine și chiar pe persoane apropiate mie”, a declarat tânăra de 24 de ani.

Hărțuire și răzbunare după despărțire

După încheierea relației, românca s-a mutat la locuința mamei sale. Cu toate acestea, potrivit declarațiilor din instanță, fostul partener a continuat să o urmărească și să îi ceară să se împace cu el.

Mai mult, pentru a se răzbuna, bărbatul ar fi distribuit pe WhatsApp fotografii intime cu tânăra.

„Din răzbunare, a publicat la statusul său (de WhatsApp – n.r.) fotografiile mele intime”, a adăugat aceasta.

Procesul, amânat pentru anul viitor

La momentul faptelor, inculpatul lucra într-o spălătorie auto și este reprezentat în instanță de avocatul Luigi Mancini. Procesul a fost amânat pentru luna ianuarie, când sunt programate dezbaterile finale.