România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani, în urma încălzirii globale

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani, în urma încălzirii globale
Foto: Freepik

Cercetătorii americani de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au dezvoltat o nouă modalitate inovatoare de a măsura impactul real al încălzirii globale. Potrivit acestora, România este pe lista țărilor care vor „pierde” zile de vreme confortabliă până la începutul secolului viitor.

Zilele de vreme confortabilă sunt cele în care sunt între 10 și 25 de grade Celsius

Folosind date din 50 de modele climatice diferite, cercetătorii americani au stabilit cum va crește sau scădea până în anul 2100 numărul de „zile în aer liber” în diferite destinații din întreaga lume.

Aceste „zile în aer liber” se referă la perioade de 24 de ore în care temperaturile sunt suficient de plăcute pentru ca majoritatea oamenilor să facă activități în aer liber, de lucru sau de agrement.

Sunt zile în care nu este nici prea cald sau prea frig și nu au loc fenomene meteorologice extreme. Oamenii de știință spun că în aceste zile, temperatura aerului trebuie să se situeze aproximativ între 10 și 25 de grade Celsius.

Un instrument online dezvoltat de cercetătorii de la MIT le permite oamenilor să-și seteze propriul interval de temperatură atunci când verifică datele din țara lor, pe baza a ceea ce cred ei că reprezintă vremea confortabilă.

Potrivit datelor MIT, Balcanii vor fi probabil una dintre cel mai puternic afectate regiuni din Europa. Aflată la nordul acestei regiuni, România va pierde în următorii 76 de ani 12 zile ideale de stat în aer liber pe an.

Totuși, țara noastră stă mai bine la acest capitol față de celelalte țări din regiune. Asta pentru că, în același interval de timp, Albania va pierde 30 de zile, Serbia 26 de zile, Croația 22 de zile, Macedonia de Nord 21 de zile, Kosovo 19 zile și Bulgaria 17 zile.

Un pic mai la sud, Grecia ar putea pierde 37 de zile în aer liber pe an până în 2100 din cauza căldurii extreme între mai și septembrie, potrivit studiului MIT, citat de Libertatea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:49 - O nouă alertă cod roșu: Aeroportul din Barcelona e inundat. În Valencia militarii caută posibile cadavre ale celor surprinși de inundații prin parcările subterane publice și din mall-uri
19:28 - Cristina Rizea (PSD): Atunci când Marcel Ciolacu va fi președintele României va numi un premier de la un alt partid, de la PNL. Sperăm că guvernarea va continua și din 2025 încolo (VIDEO)
19:25 - Ciolacu, despre vila din Aviatorilor: Am văzut mizeriile care se aruncă împotriva lui Neacșu. Nu poți să fii atât de mojic să nu îți asumi ce faci când ești prim-ministru / Nu Administrația Prezidențială trebuie să solicite locuință de protocol, ci altă instituție
19:20 - Orășenii mutați la sat, dezamăgiți de localnicii din mediul rural: „Nu citesc o carte. Femeile au unghii lungi și zero pagini citite”
19:02 - Ionuț Moșteanu (USR), despre Ilie Bolojan: Elena Lasconi l-a propus premier, în ideea în care noi ne dorim o guvernare de dreapta, care să schimbe niște lucruri care nu merg în țara asta (VIDEO)
18:58 - Daniel Constantin: Ilie Bolojan n-a dat un răspuns direct la posibilitatea de a fi premier / USR nu se reformează, nu stau decât să bage bățul prin gard (VIDEO)
18:40 - O femeie a murit în fața spitalului din care tocmai fusese externată. Familia îi acuză pe medici de malpraxis / A fost deschisă o anchetă
18:32 - Israelul anunță ONU că pun capăt acordului de cooperare din 1967 cu UNRWA pe fondul avertismentului organizației de înfometare a populației din Gaza
18:21 - Oana Lis, dezvăluiri triste despre starea lui Viorel: „Îi e frică să nu moară”
18:15 - CS Dinamo și-a adus antrenor de la Barcelona. Câți bani va câștiga spaniolul în cele trei sezoane