Românii amatori de operații estetice. Uite ce vor să modifice la aspectul lor

Românii amatori de operații estetice. Uite ce vor să modifice la aspectul lor
foto:metaphor.ro

Românii sunt mari amatori de operaţii estetice, printre îmbunătăţirile pe care le vor femeile şi bărbaţii care trec pragului unui cabinet de medicină estetică aflându-se implanturile mamare,rinoplastiile,intervenţiile de mărire a buzelor şi intervenţiile de remoderare a ploapelor, informează Gândul, potrivit mediafax.ro

''Există un echilibru în ceea ce priveşte categoriile socio-profesionale care mi se adresează. Cam 40% provin din mediul de afaceri, 40% din media (mai ales persoane a căror imagine ʺvindeʺ), restul de 20% fiind reprezentată de alte categorii sociale. În ultimul timp, am numeroase solicitări pentru chirurgia de remodelare a pleoapelor superioare şi inferioare (intervenţii cunoscute sub denumirea de blefaroplastie superioară, respectiv blefaroplastie inferioară). De asemenea, încă există o tendinţă ascendentă de intervenţii estetice asupra sânilor, atât măriri de sâni cu implante siliconice, cât şi ridicarea sânilor prin mastopexie sau reducţie mamară. Nu în ultimul rând, am constatat o creştere semnificativă a numărului de bărbaţi interesaţi de îmbunătăţirea aspectului estetic al piramidei nazale. Cu peste 20 de ani în urmă, când mi-am început cariera în acest domeniu, operaţia de rinoplastie era solicitată frecvent de doamne şi domnişoare”, spune Noela Elena Ionescu, medic primar în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Când vine vorba de aspectul fizic, românii nu se uită deloc la partea financiară, astfel că pentru un implant mamar dau chiar și 2.500-3.000 de euro, între 1.000- 4.000 de euro pentru o lipoaspirație. Pe lista preferințelor gasin și implantul pentru fese care se ridică la 3000 de euro, iar preţul pentru o labioplastie începe de la 950 de euro. Cele mai solicitate operaţii sunt în continuare cele pentru chirurgia sânului, după care urmează lipoaspiraţiile, pe locul trei figureză rinoplastiile, care sunt la egalitate cu operaţiile de blefaroplastie (reducerea pielii de la pleoape).

În ceea ce îi privește pe domni aceștia sunt mai reticienți:

“Domnii solicită frecvent intervenţii de corectarea aspectului şi funcţionalităţii nasului, dar şi lipoaspiraţii, adică extragerea grăsimii în exces din anumite regiuni corporale”, precizează medicul estetician Noela Elena Ionescu pentru Gândul, potrivit mediafax

Urmăriți B1TV.ro și pe
`