O delegație de români din diaspora au depus, marți, la Parlamentul European o petiție, prin care solicită excluderea PSD din familia socialiștilor europeni, iar documentul a fost semnat deja de 18.000 de persoane, potrivit g4media.ro.
„Petiția > din fracțiunea social-democrată a fost predată europarlamentarului Jo Leinen (S&D, Germania) în Parlamentul European, la Strasbourg”, se arată într-un comunicat lansat de inițiatorii demersului.
Delegația formată din patru petiționari a fost primită de europarlamentarul social-democrat Jo Leinen, care este membru în comitetul AFCO pentru probleme constituționale din Parlamentul European. Întrevederea a durat 30 de minute.
„Delegații au argumentat că excluderea PSD ar distanța Alianța S&D și Parlamentul Uniunii Europene de un partid politic extrem de controversat, controlat la ora actuală de către persoane care au slăbit normele fundamentale ale oricărei societăți democratice prin introducerea unei legislații criticate atât politic, cât și la nivelul organismelor de specialitate. Aceste modificări au fost impuse de obicei prin procedee care au eludat orice dezbatere, de exemplu ordonanțe de urgență. Excluderea PSD ar fi o reafirmare a valorilor și obiectivelor Alianței S&D”, se mai arată în comunicat.
În plus, petiționarii au dorit să scoată în lumină că atitudinea pasivă a familiei politice europene de centru-stânga față de PSD nu a avut rezultatele scontate.
„Din contră: în timp ce PSD a realizat controversata >, partidul lui Liviu Dragnea a putut folosi prestigiul calității de membru în fracțiunea S&D pentru a crea în fata propriilor alegători iluzia unei legitimări internaționale. De asemenea, prin asocierea PSD cu social-democrația europeană, o parte a electoratului român consideră în mod greșit că există o identitate de valori între PSD și partidele social-democrate europene”, precizează aceștia.