Rovana Plumb a trimis Corpul de Control la Portul Constanța

Rovana Plumb a trimis Corpul de Control la Portul Constanța

Ministrul intermediar al Transporturilot, Rovana Plumb a trimis Corpul de Control la Portul Constanța.

Motivul controlului ar fi verificarea modului în care a fost respectată legislația privind guvernanța corporativă.

„Astăzi, 29 ianuarie 2019, Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus Corpului de Control al ministrului efectuarea unei acțiuni de control la nivelul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA – CN APMC.

În cadrul acțiunii de control vor fi verificate aspectele referitoare la respectarea și implementarea dispozițiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare precum și alte aspecte ce țin de activitatea companiei.

După finalizarea acțiunii de control, concluziile vor fi prezentate conducerii Ministerului Transporturilor”, transmite ministerul, printr-un comunicat de presa.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`