S-A TERMINAT! Whatsapp, Facebook şi Snapchat, INTERZISE pentru poliţiștii români!

IGPR a emis o dispoziţie prin care le interzice poliţiştilor folosirea aplicaţiilor WhatsApp, Facebook, Snapchat şi alte aplicaţii online de comunicare alternativă, în activitatea profesională, pe care o consideră un risc de securitate.Decizia Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost făcută publică de Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol, potrivit Observator.tv.

„Pornind de la tragicul eveniment de la IPJ Timiş, unde colegul nostru, Cristian Amariei, a fost împuşcat de către o persoană care a fost „dată în urmărire” pe un grup de Whatsapp de către un ofiţer de la nivelul unităţii şi până la situaţii în care poliţiştii primesc „ordine” pe asemenea aplicaţii, au existat nenumărate polemici pe marginea legalităţii utilizării acestor mijloace de comunicare.

În realitate vorbim despre o nevoie de comunicare operativă, pe care poliţiştii au suplinit-o prin diverse aplicaţii, tocmai pentru incapacitatea instituţiei de a oferi mijloace flexibile şi eficiente de schimb a informaţiilor şi a datelor operative cu care lucrăm. (…)

Din păcate, deşi suntem în anul 2019, instituţia poliţiei încă a rămas ancorată în trecutul ei, în timp ce infractorii sunt din ce în ce mai specializaţi şi mai bine dotaţi. În continuare îi cerem poliţistului să prindă infractori cu mapa sub braţ şi cu logistică depăşită moral”, se arată într-un comunicat al sindicatului Europol.

Ulterior reacției sindicaliștilor, Poliţia Română a revenit cu noi precizări și transmite că „interzicerea utilizării echipamentelor de telecomunicaţii mobile (smartphone, tablete, etc) şi a aplicaţiilor informatice (Facebook Messenger, WhatsApp, Snapchat, etc) are în vedere exclusiv situaţiile privind transmiterea informaţiilor clasificate conexe activităţilor de poliţie astfel cum este stipulat în art.287 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin HG 585/2002, sau care, prin natura lor, pot să genereze compromiterea unor astfel de activităţi”.