Școlile nu se vor mai închide de la incidențe de 6 la mie. Pragul ar urma să fie eliminat (surse)

Școlile nu se vor mai închide de la incidențe de 6 la mie. Pragul ar urma să fie eliminat (surse)
Sursa foto: Pixabay

Școlile ar urma să nu se mai închidă atunci când incidența dintr-o localitate trece de pragul de 6 la mie, au spus pentru Edupedu.ro surse guvernamentale, care au precizat că în cursul zilei de miercuri va avea loc o ședință a miniștrilor și specialiștilor în sănătate pentru a fi eliminat pragul, precum și pentru amplificarea testării în unitățile de învățământ.

Chiar și rata de infectare din București a depășit pragul de 6 la mie, conform datelor transmise miercuri de Direcția de Sănătate Publică.

Pragul de la care se închid școlile ar urma să fie eliminat. În prezent, după incidențe de 6 la mie, mai rămân deschise doar grădinițele, creșele și școlile speciale

Reprezentanții INSP și CNSU discută miercuri pentru a stabili ca școlile să funcționeze pe modelul grădinițelor, susțin sursele Edupedu.ro. Noua decizie ar urma să fie introdusă până vineri, ziua de referință în ceea ce privește scenariile de desfășurare a activității didactice pentru săptămâna următoare.

Propunerea ar fi venit de la ministrul Educației, care susține extinderea testării în școli și funcționarea școlilor pe modelul grădinițelor din punct de vedere al regulilor de protecție sanitară.

De altfel, chiar și în conferința de presă de miercuri, Sorin Cîmpeanu a pledat pentru ca școlile să rămână deschise până la apariția unui anumit număr de îmbolnăviri, nu până la depășirea unui anumit prag de incidență, cum se întâmplă la ora actuală.

„La acest moment, regula este clară, în localitățile în care se depășește rata de infectare de 6 la mie la nivelul zilei de vineri, zi de referință, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, grădinițele și creșele urmând să rămână deschise. Primim foarte multe solicitări în acest sens, sunt convins că toți cei îndreptățiți să se pronunțe vor căuta acel numitor comun în interesul elevilor, atât din perspectivă educațională, cât și din perspectivă sanitară. Până vineri, așa cum am anunțat deja, va trebui să anunțăm cât se poate de clar, pentru că vineri este ziua în care anunțăm scenariul pentru săptămâna următoare, care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim noi, cei din Educație, dacă cei din domeniul sanitar sunt de acord, vom putea să menținem, pe modelul grădinițelor, și școlile deschise până la apariția unui număr de cazuri”, a spus ministrul.