Militarii români participă în următoarea perioadă la două operații militare în Marea Mediterană, una organizată de NATO, cealaltă de Turcia.
„Fregata „Regele Ferdinand” – cu un elicopter Puma Naval și o grupă de Forțe Navale pentru Operații Speciale (FNOS) ambarcate la bord – a plecat vineri, 18 octombrie, din portul militar Constanța în Marea Mediterană pentru a participa, în perioada 18 octombrie-7 noiembrie, la Operația NATO „Sea Guardian 19” (OSG) și, în perioada 9-20 noiembrie, la exercițiul multinațional „Dogu Akdeniz”, organizat de Turcia”, anunță Ministerul Apărării Național. (MApN)
Obiectivul principal al Operației NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană este descurajarea activităților ilegale pe flancul sudic al NATO și UE, prin acțiuni de monitorizare a traficului maritim. Operația este condusă de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM).
„Prin participarea la misiunile, exercițiile și operațiile NATO, Forțele Navale Române contribuie la efortul Alianței de asigurare a măsurilor colective de securitate și demonstrează faptul că România este un partener care își îndeplinește angajamentele asumate”, potrivit MApN.
Pe durata misiunii, fregata „Regele Ferdinand” va face escale în porturile Aksaz (Turcia), Alexandria (Egipt), Haifa (Israel) și Limassol (Cipru). În porturile Alexandria, Haifa și Limassol sunt planificate activități de diplomație navală, vizite și întâlniri cu oficialități civile și militare locale.
În premieră, Forțele Navale Române, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, au invitat membri ai comunităților locale românești din Egipt, Israel și Cipru să viziteze fregata „Regele Ferdinand”. La bordul navei va fi prezentată o parte din activitatea culturală desfășurată de Cercul Militar Mangalia, prin expunerea unor picturi cu tematică marină realizate de pictorii Niculae Găgeanu și Alexandru Ghinea, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și a volumelor „Poveștile Mării Negre”, autor Cristian Cealera, și „Lotus stelar”, autor Emilia Dabu. Copiii vor primi cadouri simbolice, pregătite de elevii și studenții militari din Forțele Navale Române.
Nava este comandată de comandorul Marian Ioan și are la bord un echipaj – cu media de vârstă 30 ani – alcătuit din 240 de militari, dintre care nouă femei.