Sebastian Ghiță a vorbit miercuri, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, despre dosarul Tony Blair.
Deputatul a declarat că acuzațiile din dosar sunt ilare și că afectează imaginea României.
”Cred că am văzut toți cum s-a pronunțat Înalta Curte, mențiunea judecătorilor a fost aceea că fapta nu există. Și dacă doar așa de dragul de a acuza oameni facem dosare, să îndeplinim norma de arestați, acuzați și trimiși în judecată, să putem să ne lăudăm ONG-urilor lui Soros să ne mai dea o diplomă, greșim. Realitatea e că sunt niște acuzații ilare. Dacă Tony Blair în toată lumea ține conferințe, nu putem noi acum în România să îl acuzăm de spălare de bani.
La un moment dat trebuie să fim precauți și cu imaginea României în lume și cu imaginea instituției. Doar că sunt procuror la DNA nu înseamnă că îmi permit orice în societate pentru că încrederea în justiție, în procurori, în judecători și în instituția DNA s-a făcut cu multă muncă și toți avem o societate mai dreaptă, justă și în care legea se aplică”, a declarat Sebastian Ghiță.
Victor Ponta și Sebastian Ghiță sunt acuzaţi de complicitate la spălare de bani după ce peste 200.000 de euro ar fi fost folosiţi pentru a-l aduce în ţară în 2012 pe Tony Blair.
Sebastian Ghiță: Dacă Tony Blair în toată lumea ține conferințe, nu putem noi acum în România să îl acuzăm de spălare de bani
#DIRECT_ONE_utad2x#