SERIAL: Pandemiile în istorie. Episodul 4 | Marea epidemie din epoca Antoninilor și urmările sale pentru Imperiul Roman

SERIAL: Pandemiile în istorie. Episodul 4 | Marea epidemie din epoca Antoninilor și urmările sale pentru Imperiul Roman

Sfârșitul secolului al II-lea s-a desfășurat în Imperiul Roman și mai ales în capitala sa, la Roma, sub semnul unei epidemii care a marcat domnia celebrului împărat-filosof Marcus Aurelius (161-180), dar care s-a prelungit în mai multe valuri, în diverse provincii, până în vremea lui Commodus (180-192). Autorii antici susțin că boala ar fi fost adusă din Orient, după cucerirea și jefuirea Seleuciei, deși nu putem fi siguri de acest lucru, tot astfel cum nu suntem siguri ce boală a lovit imperiul cu atât de multă forță. Se credea că responsabili ar fi fost soldații care ”cotrobăind prin locașul sfânt al lui Apollo, în căutare de lucruri prețioase”, au deschis ”un colț tainic, care fusese zăvorât datorită științei chaldeene” și au scos la iveală molima care, ”răspândindu-se cu furie (…) a secerat o mulțime de vieți omenești, pornind din chiar ținuturile Persiei și ajungând până la Rin și Gallia” (Ammianus Marcellinus, 23, 6, 24).

Cunoaștem de la autorii antici faptul că trupele militare staționate la Aquileia sunt practic decimate în iarna 168-169, ceea ce-i va convinge pe cei doi coregenți, Marcus Aurelius și Lucius Verus, să plece de aici spre Roma. Lucrul acesta nu i-a salvat, Verus însuși a contractat boala și a murit pe drum. Însă, cel mai teribil efect al acestei decizii grăbite a fost transportarea epidemiei în Capitală. Ca urmare, populația Romei și a Italiei se înjumătățește, iar un imperiu tricontinental, prosper economic, cu legiuni purtate din Britannia spre Mesopotamia și înapoi, spre Rin și Dunăre, pare îngenungheat.

Cum a fost afectată societatea din cauza pandemiei

Boala însăși a fost numai un aspect al epidemiei (dată fiind extinderea sa pe trei continente o putem cu siguranță numi pandemie). Societatea a fost fragilizată sub multe aspecte, nu numai demografic, economic, politic, ci și psihologic. Epoca este cunoscută pentru succesul pe care l-au avut diverse figuri dubioase, unii șarlatani dovediți, gata să seducă atât elitele cât și poporul de rând cu promisiuni de obținere a unui leac miraculos. Cel mai cunoscut caz este cel al lui Alexandros din Paphlagonia, care prin prezența sa charismatică a jucat rolul de ”persoană de încredere” pe lângă mulți notabili romani. Căci nevoia de ”încredere socială” este, în fapt, explicația succesului lui Alexandros în acele vremuri apăsătoare. Și cum să nu fi fost oare așa, de vreme ce – ne spune Aelius Aristides, contemporan cu evenimentele – în Asia Mică boala secera ”pe tineri și bătrâni deopotrivă”, ”pe nobli și pe servitori fără deosebire”, iar – după două veacuri și jumătate de la evenimente încă se mai știa că – la capătul vestic al statului roman ”orașele se goleau de oameni, agricultura era părăsită, totul era o ruină și lăsat în voia împăduririlor” (Orosius, Historiae Adversus Paganos, VII, 15).

Cum a fost adusă maladia, de unde și cum a fost răspândită

Maladia adusă din Orient de soldați și răspândită, ulterior, pe tot cuprinsul statului roman în deceniile 7 și 8 ale veacului al II-lea este asociată în sursele scrise, mai înainte de toate, cu pierderile de vieți omenești. Indiferent de interpretările rezervate pe care le putem face în prezent, depopularea trebuie să fi fost destul de mare, de vreme ce se vorbește despre ”transportarea cu carele” a celor decedați spre rugurile funerare (SHA, Vita Marci, 13), ”nimicirea armatei” (Eutropius, Breviarum, 8, 12), ”ruinarea agriculturii” (Orosius, Historiae Adversus Paganos, VII, 15). Unii dintre cei care își pierd viața în chiar prima parte a epidemiei aparțin categoriilor sociale superioare – Lucius Verus, coregent; T. Furius Victorinus, prefect al pretoriului; poate și Sextus Calpurnius Agricola, delegat imperial în Dacia Apulensis; magicianul egiptean din anturajul imperial, Harnuphis. Aproximarea numărului deceselor rămâne, totuși, destul de relativă, căci pe de o parte, aceste date nu au fost niciunde centralizate în epocă, iar pe de alta, speranțele unui studiu realizat pe baza epigrafiei funerare sunt limitate din rațiuni de datare sigură a evidențelor și din lipsa consemnării cauzele deceselor.

Nevoia de obiectivitate ne dictează, în plus, să facem deosebirea între consecințele imediate și cele pe termen mediu sau lung. Sub aspectul urmărilor imediate ale răspândirii molimei, dincolo de pierderile de vieți umane (poate și de animale, dacă dăm crezare unor surse creștine), există o alterare a vieții cotidiene, o nesiguranță dată de fluctuațile de la nivelul aprovizionării și al prețurilor. Cazul speculei costului grânelor de la Roma (sub prefectura aprovizionării a lui Cleander) poate fi sugestiv dar, evident, neaplicabil la scara întregului stat. Se poate adăuga încercarea lui Marcus Aurelius de a ușura deopotrivă povara fiscală și nevoia de lichidități, prin ștergerea datoriilor, arderea registrelor și prin amplificarea activității de emisiune monetară. În unele părți ale Egiptului sunt posibile dificultăți la nivelul colectărilor produselor și taxelor cel puțin în zonele cu rată mare a mortalității (oaza Fayum, noma Mendesian sau regiunea Herakleides). De asemenea, prezența șarlatanilor și a bandiților nu lipsește din acest complex tablou al efectelor imediate ale epidemiei.

Pe baza unor date privind gradul de poluare și modificările suprafețelor împădurite din perioada analizată, s-a apreciat diminuarea anumitor activități miniere din regiunile germanice și dacice (unde pare probabilă chiar o închidere vremelnică a exploatărilor). Asemenea situații se pot datora, însă, și unei nesiguranțe generale datorată tulburărilor politice, militare, ceea ce știm că s-a și întâmplat corelat cu perioadele de epidemie. În asemenea context, unii dintre autorii moderni sunt mai aplecați înspre amplificarea efectelor economice ale flagelului (Richard P. Duncan Jones), alții sunt mai rezervați (de pildă, Christer Bruun) și reclamă analize punctuale pe categorii de activități economice prin interpretarea datelor epigrafice.

Ce măsuri au fost luate în acea perioadă

Cu siguranță că un set important de măsuri luate în această perioadă se referă la refacerea capacităților militare ale Imperiului, prin relocări de trupe și înrolări masive, pe fondul nevoii de a face față pericolului reprezentat de populațiile quazilor, marcomanilor, sarmaților. Ce este greu de distins la nivelul acestor acțiuni este cât din aceste măsuri se datorează presiunii barbare și cât ravagiilor flagelui.

Situația complexă din cele trei provincii romane ale Daciei pare să dovedească faptul că, în anii primei faze a răspândirii maladiei (165-170), împăratul Marcus Aurelius este preocupat de securitatea din aceste părți ale statului asupra cărora se îndreaptă acum, în plus, și atacurile sarmatice. Legiunea a V-a Macedonica, de curând întoarsă din campania orientală a lui Verus, este mutată din zona Dunării de Jos, de la Troesmis (unde își avea garnizoana), chiar pe frontiera nordică a Daciei, la Porolissum (istoricii avansând ca date posibile, fie anul 167, imediat după întoarcerea legiunii din Orient, fie anii 168-169, când au loc și reorganizări administrative). Nevoia de personal militar este evident accentuată, adăugând și împrejurarea că după anul 164 nu mai avem știre despre eliberarea vreunei diplome militare decât abia pentru anul 179. De asemenea, se constată defecțiuni în circulația monetară în zonă asociate cu fenomenul tezaurizării, iar activitatea minieră auriferă de la Ampelum este întreruptă temporar. În galeriile romane din această localitate sunt acum ascunse contractele de închiriere a forței de muncă și alte acte de dobândire a unor prorietăți sau sclavi, scrise cu caractere cursive pe tăblițe de lemn cerate, a căror datare se oprește la 28 martie 167. Conjugarea presiunii la frontriere cu situația generată de epidemie reprezintă o mare încercare pentru administrația romană de aici.

Consecințele pandemiei asupra acelei perioade

Cât privește consecințele pe termen mediu și lung, în primul rând, acestea sunt de căutat în perioada post-antonină, iar în al doilea rând, ele sunt de corelat cu semnele de declin ale formulei de organizare și de conducere a statului care începuseră deja să se facă simțite în Principat încă dinainte de izbucnirea epidemiei (printre altele, de pildă, deja introdusa colegialitate la nivelul instituției monarhice). Pandemia din secolul al II-lea nu a descompus Imperiul Roman, nu l-a eliminat din istorie, dar cu siguranță l-a transformat, l-a îndepărtat de aspectele sale clasice și a deschis calea unor mari schimbări de sistem mai ales la nivelul gestionării puterii.

Referințe:

Bagnall, Roger S., ”P. Oxy.4527 and the Antonine Plague in Egypt: Death or Flight”, în Journal of Roman Archaeology, 13, 2000, pp. 288-292;

Billault Alain, «Une biographie singulière: Alexandre ou le faux prophète de Lucien», în Revue des Études Grecques, tome 123, fascicule 2, Juillet-décembre 2010. pp. 623-639;

Birley, Anthony, Marcus Aurelius, a biografy; London-New York, 2000 (ed 4-a);

Bruun, Christer, ”The Antonine Plague in Rome and Ostia”, în Journal of Roman Archaeology, 16, 2003, pp. 426-434;

Duncan-Jones, Richard P., ”The Impact of the Antonine Plague”, Journal of Roman Archaeology, 9, 1996, pp. 108–36;

Idem,”The Antonine Plague Revisited”, Arctos 52 , 2018, pp. 41–72;

Littman, R. J. și M. L. Littman, ”Galen and the Antonine Plague”, în The American Journal of Philology, Vol. 94, No. 3 (Autumn), 1973, pp. 243-255;

Malanima, Paolo, ”Energy consumption in the Roman world”, in W. V. Harris (ed.), The Ancient Mediterranean Environment between Science and History, Leiden-Boston, Brill, The Trustees of Columbia University in the City of New York, 2013, pp. 13–29;

Rossignol, Benoît, La peste antonine (166 ap. J.-C.), 2000, pp.31-37, accesat pe halshs-00125356, 26.03.2020.

Florica Bohîlțea Mihuț, istoric al lumii romane, specialistă în istorie socială și antropologia istorică a antichității la Universitatea din București

Ultima oră