Sindicaliştii din Administraţia Fiscală protestează marți împotriva măsurilor pregătite de coaliția PSD-PNL privind reducerea cheltuielilor. Aceștia organizează marţi dimineaţa o grevă de avertisment şi pichetarea Ministerului de Finanţe.
Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, a declarat pentru Agerpres că greva de avertisment urmează să aibă loc în toată ţara.
Greva de avertisment se desfășoară de la 8:00 la 10:00. Pichetarea este de la 9:00 la 10:00, a precizat Dorin Modure, el menţionând că la pichetarea din faţa ministerului nu vor participa foarte mulţi angajaţi pentru că aceştia vor fi la grevă.
„După aceasta trebuie să treacă minimum două zile şi putem să declanşăm greva propriu-zisă. Probabil către asta ne vom îndrepta, dar este de durată, trebuie să rezolvi nişte proceduri, trebuie să vedem dacă Guvernul este dispus să discute cu noi şi să mai rezolve din solicitări sau nu. Deci nu ştim ce va fi în viitor, dar următorul pas posibil este greva propriu-zisă”, a declarat Dorin Modure.
Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane în data de 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.