Sorin Oprescu: 199 de urgențe dintre cele 342 apeluri la ambulanță în timpul nopții

Sorin Oprescu: 199 de urgențe dintre cele 342 apeluri la ambulanță în timpul nopții

Sorin Oprescu, primarul municipiului București, a anunțat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 20.00 şi 8.00, au fost înregistrate 342 de solicitări la ambulanţă, dintre care 199 de urgenţe, relatează Mediafax.

În acest interval, Serviciul de Ambulanță București a preluat 24 de cazuri sociale.

Totodată, s-au mai înregistrat cinci fracturi şi nouă lipotimii.

Potrivit lui Oprescu, în prezent, în adăposturile Capitalei sunt cazate 628 de persoane, din care 116 la adăpostul de la Berceni, 21 în cel de pe strada Viilor şi 491 în cel din Palady, iar echipe mobile distribuie produse şi hrană caldă pentru cei care refuză adăpostirea

Reprezentanţii Administraţiei Spitalelor au arătat că până în această dimineaţă căile de acces în unităţile sanitare administrate au fost degajate.