În urma ședinței de joi, atunci când DNA și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2016, mai multe voci au ținut să-și dea cu părere cu privire la raportul prezentat de Laura Codruța Kovesi.
Printre acestea se numără și jurnalista Sorina Matei care a prezentat rezultatele achitărilor definitive al DNA, rezultate pe care aceasta le numește cele adevărate.
Într-o postare pe Facebook, Sorina Matei face o comparație între procentul achitărilor care au avut loc în anul 2015, față de cele din 2016, achitările având un număr mai mare în anul trecut.
“Adevăratele rezultate: Achitările definitive ale DNA au crescut de la 8,98% în 2015 la 13,2% în 2016.
Aşadar, raportarea achitărilor definitive dintr-un an la trimişii în judecată (care sunt persoane care nu au fost judecate definitiv) din acelaşi an nu este corectă. Procentul de achitări dintr-un an se calculează mereu din totalul persoanelor judecate definitiv din acelaşi an.
Ca atare, potrivit rapoartelor publice de activitate ale DNA pe anul 2015 şi 2016,
În 2015, DNA a avut 1069 de persoane judecate definitiv de instanţe, dintre care 973 de persoane au fost condamnate definitiv şi 96 de persoane au fost achitate definitiv. Aşadar, procentul real de achitări al DNA în 2015 a fost de 8,98%.
În 2016, DNA a avut 1013 de persoane judecate definitiv de instanţe, dintre care 879 de persoane au fost condamnate definitiv şi 134 de persoane au fost achitate definitiv. Aşadar, procentul real de achitări al DNA în 2016 a fost de 13,2%”, a scris Sorina Matei pe Facebook.
Jurnalista a precizat și anumite date referitoare la calitatea instrumentării spețelor de către cele două mari secții DNA oferind următoarele informații.
„În 2015, în DNA, Sectia I de combatere a corupţiei a avut 31 de inculpaţi achitaţi definitiv.
In 2015, în DNA, Secţia a II-a de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a avut 4 inculpaţi achitaţi definitiv, la un volum mai mare de muncă decât Secţia I.
În 2016, în DNA, Secţia I de combatere a corupţiei, a avut 57 de inculpaţi achitaţi definitiv.
În 2016, în DNA, Secţia a II-a de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a avut 15 inculpaţi achitaţi definitiv, la un volum mai mare de muncă decât Secţia I.
Aşadar, Secţia I a DNA, condusă de procuror şef Gheorghe Popoviciu, este secţia din DNA cu cele mai multe instrumentări şubrede şi, implicit, rateuri, pentru că acestea, după cum se vede, sunt cele mai multe care nu rezistă în instanţele de judecată pentru că obţine constant şi succesiv cel mai mare număr de achitări definitive în instanţe”, a adăugat Sorina Matei.