În ultima perioadă am asistat din ce în ce mai mult la așa-numitul “spectacol al cătușelor”, am luat parte la prezentările de modă ale politicienilor la DNA, după cum spunea jurnalistul Cristian Tudor Popescu și mai nou suntem spectatori la capturarea “marilor evazioniști ai țării” de către ANAF – covrigăriile și urzicile bătrânei.
În acest sens, Sorin Ovidiu Vîntu a scris un articol, pe blogul personal, în care spune că dincolo de toate acestea mai există dragoste, respect și demninate națională sau individuală.
“Mai există dragostea, respectul, marile lucrări literare, monumente laice sau religioase, demnitatea națională sau individuală. Nu demnitatea de paradă a unui Vâlcov, Hrebenciuc sau Voiculescu, ci demnitatea unui Brâncoveanu, Ferdinand sau Coposu. Există atâtea valori spirituale, morale și chiar materiale, există atâtea frumuseți în jurul vostru, începând de la femei și încheind cu Delta Dunării, există atâtea cauze cărora merită să vă dedicați, începând cu grija pentru părinții voștri și încheind cu salvarea câinilor vagabonzi, încât merită să faceți efortul de a vă construi voi singuri tabela de valori care să vă reprezinte și o cauză pentru care să luptați”, scrie Vântu pe blog.
Vîntu, în articolul său, trece în revistă și un rezumat al celor 25 de ani de democrație, ani în care “elitele acestei țări nu au fost capabile să construiască și apoi să implementeze o tabelă axiologică”.
“În această stare de confuzie generalizată, tot felul de indivizi oploșiți pe la televiziunile de știri au devenit lideri de opinie. Mulți dintre aceștia au capul mai gol decât al vostru, caracterul mult mai volatil și pantalonii mai bine călcați. Lună după lună, an după an, acești indivizi v-au transferat toată ura, toată frustrarea și tot jegul pe care îl cărau după ei. Această ură, frustrare și jeg le regăsim în refugiul creat de rețelele de socializare”, mai scrie acesta.
Vîntu ne îndeamnă să lăsăm tot spectacolul de la televizor și să învățăm să admirăm bărbații demni și femeile frumoase.
“Doamnelor și domnilor, învățați din nou să admirați bărbații demni și femeile frumoase. A admira înseamnă a aspira, a aspira înseamnă a deveni. Mi-e dor de-un pic de demnitate! Mi-e dor de demnitatea țării mele!”, este îndemnul lui Vîntu.