Pe data de 20 iulie este sărbătorită Ziua Aviației Române. Ziua este sărbătorită în același timp cu sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor războiului.
Aviația militară română s-a înființat în 1910, iar primul avion militar a zburat pe 17 iunie 1910, acesta fiiind proiectat de Aurel Vlaicu, potrivit volumului ''Calendarul Tradițiilor Militare'' (2010), potrivit Agerpres.
Forțele Aeriene Militare au fost redenumite în 1977, primind numele de Aviația Militară.
Astfel, în fiecare an această zi este sărbătorită prin acțiuni deosebite și prin evenimente care să aducă la cunoștință importanța aviației militare
Un spectacol pe cer va avea loc și joi, în timpul ceremoniei de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, din Bucureşti.
Aeronave militare din dotarea Forțelor Aeriene Române, a Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum și Iacării Acrobați vor da onorul de la înălțime.