Statul Român trebuie să-i plătească lui Gregorian Bivolaru 50.000 de euro, daune morale, pentru că a tergiversat dosarul său timp de 17 ani

Statul Român trebuie să-i plătească lui Gregorian Bivolaru 50.000 de euro, daune morale, pentru că a tergiversat dosarul său timp de 17 ani
Sursa foto: Captura video

Gregorian Bivolaru, liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, trebuie să primească de la statul român daune de 50.000 de euro, după ce a câștigat un nou process la Tribunalul Sibiu. Decizia vine în contextual în care Gregorian Bivolaru a câștigat mai multe procese la CEDO, scrie Libertatea.

De data aceasta, magistrații de la Tribunalul Sibiu i-au dat câștig liderului MISA „ca urmare a constatării nerespectării termenului rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat reclamantul”. Cu alte cuvinte, fiindcă procesul a durat prea mult.

Decizia Tribunalului Sibiu vine după ce alte două instanțe din țară, tribunalele din Cluj și București, au decis acordarea de despăgubiri, invocând același motiv, altor doi importanți lideri MISA, Nicolae Catrina și Petru Roșu.

Toți trei au fost inculpați de DIICOT într-un dosar de trafic de persoane, alături de alte 18 persoane.

Inculpații au fost achitați după 17 ani de anchete

După 17 ani de anchetă și procese, în februarie 2021, toți inculpații din dosar au fost achitați. Pentru unele infracțiuni a intervenit prescripția, în timp ce pentru altele, judecătorii au apreciat că faptele nu au fost infracțiuni.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare pentru relații sexuale cu un minor. A fost eliberat condiționat în septembrie 2017 și a părăsit Penitenciarul Bistrița, fără să mai aibă vreo apariție publică de atunci.

Înainte să fie extrădat în România, Bivolaru a avut statutul de azilant politic în Suedia, a stat și în Franța, unde a fost arestat și adus în țară, unde și-a executat parțial pedeapsa.