"Supravieţuitorul" prăbuşeşte audienţa Pro TV. Petrișor Obae: Publicul este obișnuit cu show-uri extreme gen Bear Grylls, context în care emisiunea de la noi pare un joc de divertisment

"Supravieţuitorul" prăbuşeşte audienţa Pro TV. Petrișor Obae: Publicul este obișnuit cu show-uri extreme gen Bear Grylls, context în care emisiunea de la noi pare un joc de divertisment

Emisiunea “Supraviețuitorul” de pe Pro TV a căzut pe locul trei în topul audiențelor, după emisiunea “Chefi la cuțite” de pe Antena 1 și serialul turcesc “Guneș” de pe Kanal D.

Paginademedia.ro prezintă cifrele de marți, 4 octombrie, pe intervalul Supraviețuitorul 20.30-22.15:

NAȚIONAL. O medie de 1,12 milioane de români pentru Supraviețuitorul de pe Pro TV, față de 1,4 milioane la Chefi la cuțite (Antena 1) și 1,16 milioane la Kanal D (cu serialul turcesc Guneș).

URBAN. La orașe, show-ul de pe Pro TV a numărat 620.000 de telespectatori medie. Pe Antena 1 se uitau 820.000 de persoane, iar la Kanal D erau 640.000.

COMERCIAL. Un număr de 375.000 de telespectatori între 18 și 49 de ani pentru Supraviețuitorul. Pe intervalul de intersecție cu reality-showul, Chefii de pe Antena 1 aveau jumătate de milion de telespectatori între 18 și 49 de ani în fața televizoarelor.

Petrișor Obae este de părere că emisiunea “Supraviețuitorul” a avut această cădere, deși s-a aflat pe locul 1 la debut, pentru că este un format cu vechime, pentru că nu se ridică la nivelul show-rilor de același gen din afara țări și mai ales pentru că termenul de “reality-show” a fost “diluat puternic” în România din cauza “făcăturilor”, iar acum este greu să convingi publicul că este un produs 100% real.

Obae a punctat pe contul său de Facebook și alte motive penstru care emisiunea de pe Pro TV s-a clasat marți sub “Chefi la cuțite” și serialul turcesc “Guneș”.

“De ce cred că nu prinde Supraviețuitorul. Câteva idei, într-o ordine întâmplătoare (nu comentez calitatea emisiunii, ci contextul):

– Supraviețuitorul este prezentat ca un reality-show 100%. În ultimii ani, ploaia de “scripted reality-show”, făcături, în limba română, a diluat puternic termenul. Este greu să convingi că este 100% real, chiar dacă este așa. Este și mai greu când, în ultimii ani, ai avut pe același slot programe de divertisment gen Ferma vedetelor.

– este un format cu vechime, care a inspirat, la rându-i, alte emisiuni. Multe din probe dau o senzație de déjà vu (deși Supraviețuitorul a fost cel care a dat startul). Au fost văzute, într-o formă sau alta, de-a lungul timpului, în programele inspirate de show (numai la noi au fost Rătăciți în Panama și Sherifi de România, nici ele de mare succes)

– Ce înseamnă Supraviețuire? Publicul este obișnuit cu show-uri extreme gen Bear Grylls, context în care Supraviețuitorul pare un joc de divertisment. Publicul vrea mai mult.

– Ideea de supraviețuire este înmuiată și de probele clasice ale show-ului: Bear Grylls mânâncă viermi, la Supraviețuitorul concurenții fac puzzle-uri 3d și aruncă cu nuci de cocos, de exemplu.

– Ca o continuare: probele sunt într-un cadru puțin amenajat. Dau impresia unui “platou” organizat pentru competiții. În plus, este și prezentatorul acolo. Concurenții se retrag în sălbăticie, e drept, dar momentul diminuează ideea de supraviețuire.

– câteva sezoane la rând, Pro TV și Antena 1 și-au obișnuit publicul cu show-uri culinare (Antena chiar cu foștii șefi de pe Pro TV). Chefi la cuțite a rămas singurul show de gen luni seara, publicul se duce mult acolo.

– lipsa vedetelor: nu e vina Pro TV, dar formatul presupune oameni obișnuiți

– prezentatorul: Pro TV a mers pe o gazdă mai puțin cunoscută publicului larg. În plus, vine dintr-o zonă elitistă, cu un discurs care poate nu prinde la publicul larg”.

Tags: