Surse: Poliția Teleorman a deschis dosar penal după ce un șef din instituție ar fi condus beat și ar fi provocat un accident (VIDEO)

Surse: Poliția Teleorman a deschis dosar penal după ce un șef din instituție ar fi condus beat și ar fi provocat un accident (VIDEO)
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Poliția Teleorman a deschis dosar penal după ce un șef din instituție ar fi condus beat, ar fi provocat un accident, apoi ar fi fugit, informează G4Media, care citează mai multe surse.

Șef din Poliția Teleorman, anchetat după ce, beat fiind, a provocat un accident

Inițial, publicația locală Impact News a scris că reporterii săi au asistat la un incident cu șeful de la Ordine Publică în prim plan. Mai precis, trei persoane, printre care și acest agent, au ieșit din sediul Poliției Municipiului Alexandria vineri seară, în jurul orei 20.00, una dintre acestea plecând pe jos, iar celelalte două urcând fiecare în mașina sa.

În acel moment, șeful de la Ordine Publică a lovit mașina din fața autoturismului reporterilor ImpactNews24, la plecarea de pe loc, și a fost aproape să lovească și mașina jurnaliștilor. Aceștia din urmă au solicitat intervenția unui echipaj de poliție, mai ales că șoferul în cauză se clătinase la urcarea în mașină, semn că era beat. Când agenții au ajuns la fața locului, șoferul beat deja dispăruse printre blocuri.

Poziția Oficială a IPJ Teleorman

„Împreună cu apelantul, polițiștii au reușit să identifice conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Alexandria, la mică distanță față de locul menționat de către reclamant, acesta aflându-se lângă autoturism.

La vederea echipajului de poliție, bărbatul a părăsit zona, îndreptându-se către blocurile din proximitate, fără a mai fi găsit.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul sustragerii de la prelevarea de mostre biologice de sânge, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, și efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, iar conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman a dispus efectuarea de verificări prin structura de Control Intern”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman.

Surse din anchetă au confirmat pentru G4Media că șoferul implicat în accident e un șef din Poliția Muncipală Alexandria.