Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a condus beat, drogat și a fost agresiv cu polițiștii. Acesta avea și permisul suspendat

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a condus beat, drogat și a fost agresiv cu polițiștii. Acesta avea și permisul suspendat
Sursa foto: Shutterstock

Un tânăr de 25 ani a fost arestat preventiv după ce a produs un accident de circulație, pe fondul consumului de droguri și de alcool.

Șoferul a intrat sâmbătă într-un cap de pod pe o stradă din localitatea Pârșcoveni, din județul Olt. În urma intervenției polițiștilor, șoferul a început să fie violent, trezindu-le acestora suspiciuni, potrivit adevarul.ro.

„La vederea echipajului de poliție, tânărul a început să manifeste un comportament violent, motiv pentru care polițiștii au procedat la imobilizarea acestuia”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Polției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, după ce șoferul a mai fost surpins, cu mai puțin de un an în urmă, la volan sub influența alcoolului.

Duminică, 21 aprilie 2024, tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 zile, Judecătoria Balș admițând propunerea parchetului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`