Un tânăr din Arad a fost reținut marți după ce procurorii DIICOT au descoperit că acesta transmitea de doi ani materiale pornografice pe internet.
În urma unor percheziții făcute marți la domiciliul tânărului de 24 de ani, au fost ridicate mai multe mijloace de stocare a datelor care conţineau filme şi programe informatice, respectiv două laptop-uri, două hard-disk-uri, un router, un card de memorie, un stick USB, o cameră video miniaturală, un telefon mobil şi 1.825 de CD-uri şi DVD-uri, transmite Mediafax.
„Cu ocazia extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada 2010-2012, suspectul a transmis pe Internet, prin intermediul unei aplicaţii, 1.183 de filme în al căror conţinut se regăseau materiale pornografice cu minori„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, Lorena Radu.
Suspectul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.